O parte din tine

cafeaSunt lucruri pe care nu le poti lasa deoparte tocmai pentru ca acele lucruri sunt o parte din tine. Si fara ele probabil ca n-ai avea sens…

De fapt… se spune ca exista lucruri care iti plac si-ti dau o stare de bine: o cafea sorbita in picioare uneori, pe care-o simti cum iti ia gleznele grele in brate, o duminica mai… lenesa, cand nu mai stii daca dimineata e-amiaza, si patul strange tavanul la piept, o carte, orice carte inceputa mereu, asteptandu-te cuminte, pana seara urmatoare, pe noptiera.

Se mai spune ca exista lucruri care iti plac la nebunie si care-ti fac bine: o bucata de cer inghesuindu-se mereu in fereastra, un zambet, aproape timid uneori, in colturile de buze ale lui Dumnezeu, o cruce de ciocolata in cerul gurii. Sau doua, ca nu se supara nimeni. Sau… chiar trei? Cum ar suna Sfanta Treime din ciocolata?…

Totusi, sunt cateva lucruri pe care, pur si simplu, le iubesti. Si desi le stii care sunt, desi ti-e dor sa-ti mangai imbratisarea cu ele, poate paradoxal exact lucrurile astea le treci cel mai des cu vederea: lucrurile importante din viata ta.

De fapt, lucrurile care conteaza nu sunt cele care te ajuta sa mergi mai departe, ci acelea care te tin, cand mergi mai departe, viu.

Uneori, cand esti acolo doar tu si linistea, gata sa te-ntristezi, incepi sa-ti pui intrebari. Viata a fost mereu un test… Inca mai crezi ca exista un plan? Inca mai crezi ca exista un motiv? Deocamdata, doar stii ce se spune, ca un suflet trist ucide mai repede decat un microb. De ce-ai rade? De Viata! De ce ai fi trist? De Nimic…

Hmmm, viata de fapt nu mi-a promis, niciodata, nimic. E drept, nici eu, ei. Insa mie… As fi vrut sa fiu intotdeauna pregatit, dar asta ar fi insemnat sa am planuri. Or sunetul ala pe care uneori, cand e liniste, il auzi, e… Dumnezeu, care rade de planurile tale.

De fiecare data cand iei o decizie, privesti cerul in ochi. Si astepti, cumva, confirmarea ca ai luat decizia buna. Si cerul se uita la tine, exact cu aceeasi privire cu care se uita catre toti. Si incerci s-o citesti, in timp ce-ti alegi, uneori increzator, alta data banuitor sau curios, norul tau norocos. Sau bucata ta de senin in acea imensa privire… Si nu stii intotdeauna ce gandeste, dar el stie ce ganduri ai. Vede adevarata fata a oamenilor, stie lucruri despre tine: adevarul, cine esti tu cu adevarat.

Si-atunci ai vrea sa ai ceva de spus, ceva mai profund, dar nu reusesti decat… abia reusesti sa-ti intredeschizi buzele. Si astea sunt momentele in care iti dai seama ca, de fapt, nu te pricepi nici macar la cuvinte.

Sunt unele lucruri care sunt o parte din tine si acele lucruri pur si simplu nu mor. Ele doar inceteaza, cateodata timid, sa mai fie. Si-atunci devin amintiri: sunt lucrurile care, candva, ERAU TOT…

In-tampla

intamplareSe spune ca nimic nu e intamplator. Si totusi… unele lucruri, unele drumuri, unii oameni chiar, pur si simplu (ti) se intampla. Si nu e intotdeauna ceva neaparat bun, in toata povestea asta. Si nici macar intotdeauna ceva nou…

Exista intamplari care ti se agata de tamplele inimii, ori ale sufletului. Si exista alte intamplari de tamplele carora te-ai agata tu.

Si totusi, cele mai frumoase intamplari sunt cele pe care nu le-asteptai, pana sa vina, iar dupa aceea intotdeauna le-astepti.

Si nu vin…

Despre lucrurile care ne fac fericiti

10269461_852771518083006_8506688985781234950_n

Viata e facuta din zile egale si nu prea. Sa fim seriosi, primele sunt de-a dreptul plictisitoare. Cu toate astea, ca o ironie, oamenii adora sa fie plictisitori…

Toata viata mergem pe sarma – e probabil cliseul care ar trebui sa ne inspaimante cel mai mult: sarma e de rahat, ne taie talpile, iar noi, preocupati sa nu alunecam, ne ingustam, premeditat, perspectiva. Si drumul asta devine, de la o vreme, de fapt, singurul drum batatorit. Asta nu pentru ca ar fi calea, adevarul si… soarta, ci pentru ca e singurul drum de care vrem noi sa stim.

Oriunde in jur, aparent, e golul, hranindu-si orgoliul cu angoasele tale penduland intre doua simpatice perspective (tot e ceva, nu?): una a caderii si alta a zborului. Chestie de optiuni, de alegeri. Insa am stabilit deja ca prima e de-a dreptul plictisitoare…

Cei mai multi dintre noi ne nastem cu aripile cusute la spate, incapabili sa le desprindem. Cu toate astea, pentru toti, din fericire (poate ca o salvare), zborul nu incepe cu prima bataie din aripi. Zborul incepe c-un pas, primul pas… afara din tine, cel tributar mersului tremurand plictisitor pe cliseul din sarma.

Exista o lume numai a ta, facuta din lucruri pe care ceilalti nu le vor putea niciodata intelege.

Suntem atat de preocupati sa ne dorim sa dam timpul inapoi, sa reparam ce-am gresit. Si-am vrea sa derulam timpul inainte, sa ne sustragem consecintelor unor alegeri proaste pe care, candva, neinspirati, le-am facut. Si toate astea, cand am putea face atat de multe cu Prezentul…

Cand incepi sa zbori, viata devine despre cum spui lucrurile in zilele-n care taci.

Tacerile mele sunt facute din vise, caci, pana la urma, ai nevoie de foarte putin ca sa ai Totul…

Visele sunt… Muzica mea, iar muzica mea e… Visatul. Doar că sa visezi, sa canti e usor. Insa e al dracului de greu sa gasesti pe cineva care sa ramana acolo mereu, sa te-asculte…

La Radio Unirea Alba Iulia, cu Ovidiu Ivancu

Radio Unirea FM Alba Iulia

Uneori devine plictisitor, anost sau chiar agasant sa vorbesti numai serios, doar despre lucruri serioase.

Un dialog nonconformist, usor atipic si usturator de actual, la Radio Unirea Alba Iulia, cu profesorul Ovidiu Ivancu, despre fetisurile scolii romanesti, in cadrul emisiunii Audienta Publica:

Radio Unirea se poate asculta live, in Alba Iulia si imprejurimi, pe frecventa de 107.2 FM. Pe internet e chiar mai simplu sa fim gasiti, fie pe pagina web Radio Unirea FM, fie prin intermediul plug-in-ului de pe pagina de Facebook Radio Unirea.

Nu in ultimul rand, pentru cei cu telefoane smart, dotate cu sisteme de operare android, exista aplicatia Unirea FM, ce poate fi descarcata gratuit de pe Google Play.

Septembrie, 2014

pe acoperisul lumii

Adevarul e ca toate zilele pleaca, uneori cam tarziu, cel mai des prea devreme, derutant totdeauna. O vor face mereu…

Pe unele le asezi pe genunchi si le umpli buzunarele cu bucati din sufletul tau. Le rontaie incet, ca pe niste bomboane din ciocolata amaruie. Si tot cresc, si-ti indoaie, in fiecare seara, genunchii, intr-o rugaciune cliseu.

– Nu te-ai prea priceput tu sa scrii!…

– Nu te pricepi deloc sa povestesti!…

Copii – le zambesti, ingaduitor, din priviri. Ceea ce face povestea ta ALTFEL e numai faptul ca povestea e A TA. Dar, in urechile lor capricioase, ea suna, ca atatea, la fel…

Totusi, inca par interesate sa te-asculte. Sau poate doar se distreaza cum iti rupi, povestind, bucatele din suflet. Intre timp, buzunarele le devin tot mai mari, tot mai pline de gol, tot mai goale de tine.

Incapatanat, esti hotarat sa nu lasi vreo zi sa te opreasca din povestit. La inceput, toate zilele au priviri de copii. Insa peste un timp, copiii Timpului nu-si vor mai face timp sa mai fie copii.

Si-n urma va ramane povestea ta si genunchii manjiti cu ciocolata amaruie…

August, 2014

muza

Nimeni nu se pricepe mai bine la pus capcane decat Viata. Si nimeni nu se pricepe mai bine sa nu le rateze decat mine…

Sub pretextul hazardului uneori, alteori al unei inselatoare fatalitati, ea umbla cu capcane-n subtiori, tinandu-se de mana cu Timpul. Uneori nu vrei, alteori nu poti sa le vezi: ce complot cinic, sa-i ceri la inceput, timpului, Viata, pentru ca apoi, toata viata, sa cersesti, intrigat, si mai mult Timp…

Ridici capul, din pamant, dezarmant de credul, socotind nechibzuit ca fericirea ti se cuvine, si ii arunci un suras neobrazat si vulgar, de copil ce-si doreste, cu ardoare, din toate. De toate. Din fericire, iti raspunde, si tie, ca si celorlalti copii rasfatati, cu indiferenta. Ca si ei, te incapatanezi sa crezi ca tu meriti, pentru ca esti diferit, cele mai stupide favoruri. Iti spui ca… asa sunt copiii: ce scuza mai buna, pentru ignoranta, decat o pretinsa naivitate?

Mai tarziu, incepi sa intelegi: intr-o halta, trenurile care conteaza nu opresc niciodata…

Toate trenurile astea stralucitoare au mersul la fel, si de la un timp stii si ca trec, si cand trec. Si totusi, tu nu reusesti sa-ti opresti, pentru tine, niciunul.

Esti incapatanat, si-ti spui ca vei… face, vei… drege, si daca trenurile alea mari, totusi, nu vor opri, cel putin le vei face sa alunece mai incet, atat cat sa vezi macar, prin ferestre, chipul viselor, ochii lor umezi.

Cand iubesti, toate visele au chipul la fel. Si toate trenurile arata la fel: cred intr-un singur tren, atottiitorul si facatorul… asteptarilor mele!

Uneori, ai nevoie sa taci: tacand, daca (te) pricepi, te re-scrii…

Viata, asa cum o stim

man-wait-clock

Exista momente cand, vinovata, viata, asa cum o stim, devine stereotipa pana si-n improvizatii. Ea…

Ma invatase, totusi, ca poti fi acolo unde nu esti, luandu-te, increzator, cu  fatalitatea la tranta. Uneori castigi, de obicei pierzi:

– Un barbat poarta vanataile-n suflet. Femeia…

Se vindecase de moarte si se imbolnavise de mine. O tratam cu un zambet, pe care-l scriam, stangaci, fericit.

Ei spuneau mereu ca o minune nu e de-ajuns. De altfel, albul acesta al halatelor devenise, in timp, orbitor:

– O sa improvizam, dar nu e prima data, am mai facut-o.

Clipi o data, in semn c-a-nteles. Apoi adormi. Tavanul avea culoarea ochilor lui.

Nu mai zambeam. Era nevoie, azi, de mai mult: sa vii, negresit, acolo unde nu esti…

Cateva zile, traiesti ca si cum muzica s-a oprit pentru  un Timp, dar tu, inca, dansezi. Si-ti vine sa iei ceasul si sa-l saruti pe gura, numai sa-nceapa, iarasi, sa cante…

sursa foto