Sunt un rocker de catifea, ce-ar desfiinţa oricând (l)imitatorul de bun gust în materie de muzică. Rock şi jazz… sunt doar două benzi pe autostrada cu sunete, fără urme de linie continuă. Let’s… jazz?
Pentru cei care au uitat că există şi tobe, am pregătit probabil cel mai bun solo de tobe pe care mi-a fost dat vreodată să îl ascult, de la Whitesnake. Let’s rock!
Azi nu vorbesc decât instrumentele, aşa că o să vă rog să nu lăsaţi piese cu voce, pian, orgă, doar chitară sau tobe. Vă mulţumesc!
Aţi înţeles voi că n-am avut timp de scris altceva
PS: În caz că încă n-ai votat la Trafic cu Hituri, o poţi face până duminică seara, la ora 24.00. De dragul muzicii bune
N-am fost în viaţa mea un umeraş din sârmă, pe care să-l îndoi cum vrei. Şi nici n-am strâns eu scamele de pe paltonul altora. Ştiu, sunt un băiat dat… drăcuşorului. Vezi tu, nu pup condurul, niciodată.
Zicea mai zilele trecute cineva că nu mă înţelege, c-am devenit un siropos, că scriu numai melo-dramatic aici, pe blog, şi nu-şi explică, în mintea lui de rumeguş, cum de fac trafic, cum naiba mă citesc atâţia “fraieri”… Acestui dobitoc de-ogradă, un ventriloc castrat de bunul-simţ de soarta crudă, eu îi transmit, tovărăşeşte, o zisă veche, din bătrâni, de dulce: tortiţa şi tiglazău’ (fier de călcat cu cocoşel) mă-tii de insensibil!
No bun, acestea spuse, problema lămurită, o să vă povestesc o întâmplare amuzantă, din lungul şir, din viaţa mea de om de radio. Era pe când lucram la Radio 21, student fiind, cârlan nepriceput şi parcă prea întrebător pentru o lume jurnalistică ce se zbătea pe-atunci într-o rutină deplorabilă, aproape demnă de păstrat în eprubetă.
Era prin ’99, iar eu prestam ceva ce mi-am jurat în barbă că nu voi mai presta, adică reporter de teren pe ştiri. Normal că eu eram ogarul şi calul de bătaie pentru ştiriştii “cu experienţă”, care în miezul unei ierni cumplite, în timp ce eu mai mestecam câte un fulg prin buzele crăpate, stăteau cuminţi cu un radiator sub poponeţ, într-un bârlog (pardon, birou!) la căldurică, să vină fraierul să le aducă informaţiile.
Mergeam şi pe la conferinţele de presă, luam interviuri şi zău că mă zdrobeam ca bobul copt de strugure sub talpa… şefului, un individ cu numele ciudat, de boală, de treabă el în zilele când nu îl mai pleznea câte o constipaţie-n idei, ori când nu trebuia să-ţi dea salariul.
Ei, şi într-o zi în care, după stupidul obicei al casei, trebuia să aflu câţi nou-născuţi veniseră pe lume-n urbea noastră-n săptămâna aia, mi s-o-ntâmplat şi pocinogul. Nu pricepeam eu rostul demersului acestuia “detectivist”, în fond pe cine dracu’ îl interesa câţi plozi mai trimisese Dumnezeu să umple satul ăsta cu pretenţii de oraş? Dar îmi făcusem o relaţie pe la maternitate, sunam şi-aflam rapid numărul magic, că nu era să plimb eu ursul până-acolo pentru prostia unui constipat.
Aşa că pun eu, hotărât, înfipt şi băgăreţ, mâna pe telefon. Formez şi “zero” înainte, ca să mă lase inchizitoarea aia de centrală să sun oriunde vreau în lumea largă, tastez şi numărul amicului de la maternitate şi-aud o voce-n telefon parcă puţin schimbată, însă familiară.
“Salut, mă, hai că e vineri, în p**a calului, zii repede câţi dracu’ nou-născuţi aţi mai avut voi săptămâna asta?”, lansez eu ca din mulinetă întrebarea.
“Ce, mă?”, mă-ntreabă cam nedumerit amicul.
“Te faci că nu pricepi? Mai dă-te mă în doamna p**ă, lasă mişto-ul şi ciripeşte-odată câţi naiba nou-născuţi aţi mai avut în săptămâna asta? Hai nu mă f**e, că iar mă pistonează constipatul ăla chel!” (adică şeful)
Deodată, sobru, vine şi răspunsul: “Mă Teo, nu ştiu, să fie 3? Ia hai tu pân’ la mine în birou!”
“Da, şefu’!” Închid. “Te bag în pi**a mă-tii de centrală!!!”…
No, dragilor, acuma să vă împărtăşesc o veste bună: m-am mutat. Adică am schimbat radio-ul la care prestez. E unul mai micuţ, în urbea-n care locuiesc, dar mai iubit, se pare, cu planuri serioase (ca) să crească mare… Se numeşte Radio Orion şi mă puteţi asculta acolo de luni şi până joi, de la 11.00 la 14.00, pe site, la www.hitradioorion.ro. E numai muzică… veche, toată aleasă de mine după bunul plac… sau gust Vă aştept pe toţi, când aveţi timp şi chef!
Da, cu siguranţă sunt un tip… pasional. N-am multe pasiuni, poate doar câteva, dar pe alea ştiu că nu le trădez niciodată. Aşa sunt eu, un soi de catâr încăpăţânat. În rest, iubesc precum nebunul cel cu ochi închişi, vorba poetului, în limitele normalului meu. Apropo, v-am zis că sunt dus?…
Habar nu am dacă sunt într-adevăr făcut pentru radio, dar ştiu că el e făcut, fără-ndoială, pentru mine. Ştiu, sunt multe feluri în care poţi să te simţi bine, dar acesta e, libertin sau teribilist, felul meu de a fi cel care sunt.
O să ziceţi că la radio se spun multe prostii, că se dă muzică mai bună sau mai… nouă, sic! Dar dincolo de toate, aici eu mă regăsesc întotdeauna acelaşi, pornit dintre voi, la drum, spre întâlnirea cu fiecare. Iar a asculta un anume post de radio este, mi-e clar, una dintre cele mai libere opţiuni ce încă ne-au mai rămas.
Probabil că mulţi dintre voi ştiu c-am plecat de la radio-ul la care mă ascultaţi înainte. Mă rog, „am plecat” e un fel de a spune, pentru că nu mi-am dorit-o. Însă na, gură mai slobodă cum ştie lumea că sunt, oi fi tulburat inerţia vreunui zevzec ce fierbea în sucul propriei ignoranţe. Nu mai contează…
N-aveam prea multe opţiuni, într-o citadelă cât mingea de golf, aşa c-am bătut la uşa singurului radio local comercial ce mai rămăsese şi care, condiţie sine qua non pentru mine, se auzea şi pe net. Şi iată-ma din nou, mult mai degrabă decât jinduiam, întors lângă Iubirea dintâi, la pasiunea dintâi, printre butoane, luminiţe, chichiţe şi ceva mai multe monitoare, din care unul musai cu mess-ul deschis.
Recunosc, mi-au trebuit vreo două săptămâni să mă adaptez şi cu soft-ul de emisie, şi cu stilul, şi cu muzica ceva mai năbădăioasă, dar de-acum, cred că pot să spun că v-aştept pe site-ul radioului, la adresa http://www.atlasfm.ro/ , la ascultarea on line, fără emoţii c-am s-o iau pe ulei sau c-am să par ceva mai nebun decât cel care sunt… din oficiu.
De auzit, mă puteţi auzi de luni şi până joi, între 10.00 şi 13.00, când stau şi pe messenger şi pe facebook on line, pentru prieteni necicălitori Răspund eu mai greu, dar răspund, vă promit. Şi mai e ziua de sâmbătă, între aceleaşi ore, că mai de dimineaţă nu mă trezesc, iar mai încolo mă ia deja somnul Glumesc, şi-aşa mă ceartă Zâna Bună ca dorm prea putin
Aaaaaaa, şi încă ceva: nu ştiu de ce, nu mi-a plăcut niciodată să mi se spună că sunt un DJ. Poate de asta, întotdeauna, mă recomand ca fiind doar un simplu şi glumeţ om de radio. În rest, mă străduiesc, când sunt „în aer”, să nu dezamăgesc…
Sigur că scriu mai bine pe stomacul gol. Iar lor le place al naibii să mă citească pe sărite, aşa c-au decis să-mi creeze toate condiţiile ca să pot performa. În tăcere.
Iar astăzi tuşesc zgomotos. Nu sunt dintre cei despre care te-ntrebi dac-a fost un strănut, ce-au mimat. Izbesc cu putere sunetele vii de ziduri absurde, ce tac. Sunt ziduri de nimici fără număr, sunt ziduri lipsite de demnitatea unui ecou, fie şi gol.
Aşa că deranjez inerţii şi complexe frustrări, întrebând: ce Dumnezeu?… Uite că nici măcar la capitolul ăsta nu sunt un sfios.
Da, nu plec capul şi nu-ntorc obrazul, doar îl arăt. Şi mă supun numai dogmei bunului simţ. Aproape fatal, nu sunt animalul social de companie în găşti preţioase sau poleite cu fa(r)d. Sunt numai un om, până astăzi… de radio.
Sunt slobod de gura, dar nu sunt un flecar otravitor ori prea sfatos. Si ard pasiuni, cu o lucire-n ochi pe care n-ai cum s-o ghicesti de-acolo. Am si cana mea, imaculata, neinscriptionata cu mesaje idioate, pe care, ca sa nu mi-o imprumute nimeni, o cocotez de fiecare data pe raftul sfidator, de sus, pentru… poporul meu.
Nu sunt un cafegiu, dar fetele din radio se pricep sa-mi tina mintea treaza. E neagra, dulce si ravasitoare, licoarea lor, de parc-as fi intrat cu narile surescitate intr-un soi de cafenea “sauvage”…
Am alergii sedimentate ca nisipul la rinichi la sefi, si-n legea mea-s egalul lor. Fireste ca nu e sanatos, mi-nchipui, dar s-au obisnuit cu mine si ne zambim asa frumos…
Ah, da: de ce nu dau mesaje muzicale, dedicatii in spatiul meu de emisiuni? Raspuns: probabil pentru ca prefer sa nu dau curs acestor stereotipii formale, clisee de doi bani.
De ce nu promovez si tinerii ce s-au lansat pe piata muzicala romaneasca? Pe cativa chiar ii promovez, dar piata asta mare a devenit un balci, ce nici talcioc ori ciorba de potroace muzicale nu-si mai poate spune, e un fiasco de prost-gust, ce nu ma prinde. Si nu toti tinerii sunt talentati!
De ce nu citesc hor(r)o(r)scopul zilnic? Am eu fata de Neti Sandu? Ce Dumnezeu, copii!…
De ce nu difuzez manele, hip-hop, rap, house ori alte bazdaganii? Pentru ca nu sunt compatibile cu multe, care tin de radio, si nu se potrivesc cu si mai multe, care tin de mine. Iar eu… hmmm… sunt tare-al dracu’!
Vă aştept pe toţi, când aveţi timp şi chef!
Glumesc, şi-aşa mă ceartă Zâna Bună ca dorm prea putin 
