Nu credeam că-ntr-o bună zi, destinul o să-mi arunce-n cap tocmai cu… viaţă.
Îmi aminesc că ploua îndelung, cu o încăpăţânare mai mare chiar decât întreagă obstinaţia mea de-a răzbi sub un petec de soare. Îmi ploua în tenişii dezlipiţi la subţiori, îmi ploua în genunchi şi parcă toate burlanele cerului se prăvăliseră la mine-n bărbie.
Îmi făcusem respiraţia căuş şi suflam aburi calzi, mă luasem la-ntrecere cu o bucată fierbinte de pâine, zgribulită-ntr-o plasă. Ploua şi în plasă, n-aveam cum s-o sugrum, ai fi zis că până şi ploii i se făcuse o foame de o proaspăta lume…
N-aveam să înţeleg niciodată de ce a căra sufertaşul acela cu mâncare, de la cantină, pintre blocuri, spre casă, le părea tuturor străinilor pe care-i cunoşteam într-atât de… compătimitor.
Trăgeau de fiecare dată în mine cu priviri sfredelitoare, dintr-o praştie abil ascunsă-n orbitele altfel neinteresante şi inexpresive. La început le răspundeam sfidător, cu un zâmbet gri, dintr-o privire albastră-verzui. Apoi am învăţat să-i ignor…
În ziua aceea, uitasem să-mi ridic privirea din pământ, vroiam doar să scap mai repede de ultima traversare şi de băltoaca din talpă. Însă m-am oprit indignat când un brad, ciuciulete şi el, îmi aruncă un con rotofei fix în cap. Abia am auzit camionul ce trecuse în fugă pe lângă mine, cu-o înjurătură şi un claxon îndelung.
Am dat să mă şterg măcar pe faţă, dar mâneca mi-era şi ea murdară şi udă cu noroi. Nu mai mi-era foame…
Peste câteva minute, frate-meu usca pe calorifer o bucată de pâine, în timp ce eu ştergeam, grijuliu, un con de viaţă rotofei, ce-mi sărise din cap în balta din plasă.
PS: În caz că încă n-ai votat la Trafic cu Hituri, o poţi face până duminică seara, la ora 24.00. De dragul muzicii bune :)
Salutare tuturor pinguitorilor (şi nu doar): Coltu, Dispecer, Florina, Luna Patrata, Mesterul Manole, Mirela, Pluta, Theodora, Ulise, Vania, Zamfir.
31 comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack





[...] au uitat cum e sa traiasca. Exista, dar nu vietuiesc. De fiecare data cand le-a fost teama de Viata, au ridicat inca un zid, si mai trainic, inca un gard, si mai had. S-au multumit sa constate, apoi, [...]
[...] cred ca m-am nascut bolnav de-o Viata cu vederea spre tine. Dar ma… tratez, in fiecare zi, caci scriu, visez si ma impartasesc [...]
[...] viata intreaga te antrenezi sa fii liber. Si din fiecare zi iesi mai puternic. Si fiecare apus te gaseste [...]
[...] aminti de cadrul de lemn, temniţa lui de o viaţă. De-ar arunca cineva într-o zi cu o piatră, şi vântul i-ar purta ca pe-un vis un ciob de [...]
[...] sunt, indubitabil, din cei de modă veche, ce trec prin viaţă fără termostat şi ard la foc continuu, cât pot de mult şi [...]
[...] Gabriela Elena, Teo Negură, Zina, Ela Roseni, Luna Pătrată. [...]
[...] Wordless Wednesday – 2 ( Rhea Vanessa ) fata cu kimono … Geesje Kwak Uneori femeile surad Un con de viaţă Vrajitorul din Oz 5 Rulada de carne cu ou – RETETE CULINARE life in pictures – 18 – cele 7 [...]
[...] Wordless Wednesday – 2 ( Rhea Vanessa ) fata cu kimono … Geesje Kwak Uneori femeile surad Un con de viaţă Vrajitorul din Oz 5 Rulada de carne cu ou – RETETE CULINARE Salutări Clipe de Cluj, cluj, [...]
Copilaria este o perioada naravasa a vietii , noroc ca suntem inocenti si nu punem totul la inima . Daca aceleasi evenimente ne-ar ataca la maturitate probabil ca le-am face fata cu dificultate.Uneori avem nevoie de o scuturatura zdravana ca sa ne revenim. Tu ai avut un con , altii au o treapta sau o prapastie. Ceea ce conteaza este ca reusim sa reluam calea de acolo unde am lasat-o , un pic altfel si poate mai infocati.
Cred ca ai mare dreptate, atunci imi asumasem atat de bine rolul, incat credeam ca nici macar nu exista altfel de scenarii. Cand am realizat ca ma insel, cand lumea mi s-a deschis, invatasem, din fericire, sa zbor
[...] vă invit să treceţi şi pe la meşterul manole, rokssana, luna pătrată, pandhoraa, vizualw, teo negură, ioan usca, lili3d, melly, peter, psi-words, zinnaida, geanina, cristi, dana, anastasia, gabryelle, [...]
[...] Innerspacejournal, Mesterul, Nelinistitu, Ioan Usca, Coltu, Pluta, Teo Negura. Share this:TwitterDiggLinkedInRedditEmailStumbleUponPrintLike this:LikeBe the first to like this [...]
[...] Noua Dana-DAP, Luna, Theodora, Colțul cu muzică, Teo, [...]
[...] * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * Share this:EmailFacebookTwitterLinkedInLike this:LikeBe the first to like this [...]
[...] Wordless Wednesday – 2 ( Rhea Vanessa ) fata cu kimono … Geesje Kwak Uneori femeile surad Un con de viaţă Vrajitorul din Oz 5 Rulada de carne cu ou – RETETE [...]
[...] romanii de criza…Today’s Links … on Sunt vinovati romanii de criza…Un con de viaţă … on Sunt vinovati romanii de criza…Theodora on Sunt vinovati romanii de [...]
faină călătorie în timp, domnule dragă, mai ales că se şi asortează cu ploaia ce a fost azi-noapte pe la noi. îţi las ceva care sper să îţi pice bine, un picuţ de ploaie nebună cu Dinu Olăraşu. o zi faină să ai!
Pe Dinu, habar n-am de ce, nu mi-l pot aminti decat concertand langa o sticla de vodca, probabil pentru ca asa facea la singurul concert live pe care l-m vazut cu el
Da’ melodia-i faina, recunosc
[...] Colţul cu muzică, Dispecer, Ela Roseni, Imagini, Lilli, Shayna, Teo Negură. 45.731283 21.235517 Share this:StumbleUponDiggRedditLike this:LikeBe the first to like this [...]
[...] audiţie, eventual şi la vot, îi invit pe rokssana, teo negură, psi-words, melly, peter, lili3d, ioan usca, emme, dana, schtiel, anastasia, luna pătrată, [...]
[...] ela carra cella child nea costache (brrr ce foto.) jww dispecer popaţeapă ragnar teo zamfir florina vania viesparul xxl nuclearrr oana ShareLike this:LikeBe the first to [...]
Fermecătoare rememorare …
Îţi mulţumesc mult pentru aceasta, prietene!
Eu iti multumesc, pentru bucuria de-a te regasi, zi de zi, pe aici!
Viata ne pregateste pentru tot ce este rau, dar ne surprinde adesea cu ce are mai bun si mai frumos !
Inspiratie si spor !
Cu admiratie,
Lenuta
Multumesc pentru trecerea pe aici, e o surpriza placuta, sper ca si altii dintre cei ce trec pe-aici sa descopere grupul Dor de Romania… Precum spuneam si acolo, frumoasa sinteza a experientei de viata
Draga Teo
Ma bucur ca acel con a fost “de lemne” daca era din marmura ai fi avut o problema !
Pentru bunicul tau si nu numai vine melodia:
Un sfarsit de saptamana fain iti doresc
Tucu-te
Mai Emile, un con de marmura nu ar putea sa-si faca loc decat intr-un copac… kitsch-os, or la mine-n cartier, zau nu cresteau din aia
Iti multumesc, sigur bunicul zambeste de undeva
Frumos scris… Am în vârful brăduțului din încăperea în care scriu un con. Firește e unul artificial, din sticlă cu sclipici, dar e frumos, e verde și arată grozav în brăduțul alb (tot artificial). Citind textul tău și privind poza, m-am uitat apoi cu drag la el.
O vreme, am dormit cu norocosul meu con sub perna. Ciudat mod, de a-l vedea pe el norocos, cand, de fapt, sansa fusese de partea mea. Sau viata. Sau destinul. Sau bradul, mai stii?…
Acel con e petecul tău de culoare într-o zi cenuşie.:)
Frumos text.:)
Multumesc, Freestar, eu l-am numit exact cum l-am simtit atunci, un petec de viata…