Încă de mic copil, viaţa a avut grijă să mă aştepte cu câte-un găinaţ la scară…
Neştiutor şi superstiţios, la început parcă mă zdrobeam să nu care cumva să ratez, din pripă, vreunul.
Apoi însă am început să cobor câte două trepte şi să urc câte trei. Şi asta nu pentru c-am devenit zmeu între timp, ci pentru că mă gândeam că-n viaţă-ntr-o zi, va veni o zi în care vor începe să mă lase picioarele.
Şi-atunci îmi voi dori să m-aştepte, la scară, desculţă, chiar şi cu hainele ponosite, dar să mă mai aştepte măcar încă o zi, o frântură de… Viaţă. Atât.
PS: În caz că încă n-ai votat la Trafic cu Hituri, o poţi face până duminică seara, la ora 24.00. De dragul muzicii bune ![]()
Salutare tuturor pinguitorilor (şi nu doar): Adi Voicu, Coltu, Gabriela Elena, G1B2I3, Luna Patrata, Mesterul Manole, Theodora, Vania.
46 comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack





[...] Viata e ca un joc de biliard. Poti privi, de pe margine, jocul altora, te poti chiar bucura, altruist, de spectacolul lui. Cand insa vrei propriul tau joc si vrei sa simti ca traiesti cu adevarat, atunci ar trebui, intai de toate, sa-ti scoti naibii mainile din buzunare. E o chestiune de-atitudine. Si da, un gest de gentleman… [...]
[...] a cobori in tine insuti e altceva decat gestul mecanic, de conservare, prin care te repezi pe scara de incendiu, spre a afla, cumva pripit, o cale de scapare. De fapt, poate paradoxal, e mai degraba [...]
[...] cred ca m-am nascut bolnav de Viata, intr-o camera cu vedere spre mai departe: ciudat mod de a-ti incepe povestea despre care, o buna [...]
[...] doua chestii la care nu m-am priceput nicicand in viata asta: la numarat, la scris si la femei. Stiu, voi o sa ziceti ca sunt [...]
[...] bizar… viata e un spectacol de circ: lumea canta, huleste, aplauda, te vorbeste, rade si chiar si plateste, dar [...]
[...] strans atat de mult scrisori de la viata, incat mi-e teama ca n-o sa apuc niciodata sa le citesc pe cele mai importante. Si i-am trimis atat [...]
[...] Viata nu e facuta din viziunile ce-ti picura din coada ochiului pe obraz, ci din viziunea ce-ti staruie ingandurata-n privire. [...]
[...] Viaţa, aşa cum o ştim… fiecare nouă zi înseamnă, cu siguranţă, să mergi mai departe, dar nu oriunde şi mai ales nu oricum. Mi-aş dori să întâlnesc pe stradă numai oameni ce râd până şi din călcâie şi fiecare pas să le fie un zâmbet, şi nu o grimasă, fiecare privire să le fie-un surâs, şi nu o schimonosire, fiecare tresărire să le fie o licărire de bucurie, şi nu un sughiţ de înfrânt. [...]
[...] pădure îşi are capcanele ei. Ca şi viaţa. Dar asta n-o să mă facă s-o trăiesc prin [...]
[...] cu siguranţă, un fan al momentului de cuplu, pentru că mi-e greu să văd viaţa altfel decât împărţită la [...]
[...] oameni îşi imaginează că dacă vor trece prin viaţă cu garda ridicată mereu le va fi mai uşor, ca-ntr-un vis. Într-adevăr, au supravieţuit, s-au [...]
[...] putea să se ivească un altul care să urle mai tare şi să-i ia locul pentru care s-a zbătut o viaţă întreagă, locul călduţ, din primul [...]
[...] marele bazar cu amanunte Platind cu viata tot ce scump era Iubita mea, ti-am cuparat un munte Pacat ca n-o sa-ncapa-n lumea [...]
Oho, cati nu ne-am dori sa ne mai astepte ” o viata si-atat”…
Cred ca fiecare, sau ma insel?…
Sa ai o duminica faina, Mel!
[...] urma doar praf… auriu, e adevarat, dar tot praf se cheama. Imi vine sa urc pana la ele pe o scara facuta de mine din franturi albastre de nori si sa intind mana sa-l culeg, dar simt cum imi zboara [...]
[...] Florina, Zamfir, Stropi, Ulise, Mirela, Marin, Raza, Doru, Alex Mazilu, Teo Negura, Alecu Racoviceanu. Like this:LikeBe the first to like this [...]
[...] Viaţa la scară – Teo Negura [...]
Ma tu ti-ai trecut blogul pe privat, adica ti l-ai parolat? Te mananc!
[...] alex, mirela, zinnaida, oana clara, octo cat, tu1074, napocel, diverse, bineînţeles că şi pe teo neogură, dar oricine altcineva este binevenit aici. Share this:TwitterFacebookLinkedInEmailLike this:LikeBe [...]
[...] Viaţa la scară – Teo Negura [...]
Când (şi gând) atâtul nu e atât …
Încă!
Ne urcăm, prietene, muntele personal…
Până când, “într-o zi sau într-o joi” vom spune precum moş Calistru (al lui Mihail Sadoveanu): “A crescut, bre, muntele. Văd eu, că mi-a fost mai mare dorul decât puterea.”
Excelent citat, Doru, chiar il dadusem uitarii, si-ti multumesc ca mi l-ai adus aminte tocmai acum, cand vine de minune…
Sa ai o zi asa cum ti-o doresti!
[...] pe iubitorii de animale: Ioan Usca, Mirela Pete, Griska, Vero, Dictatura Justitiei, Lunapatrata, Teo Negura, Nea Costache, Calin, Vacitim, Costin Comba, CELLA, Madi si Onu, Max Peter, Rokssana, Cristian, [...]
e mai usor sa cobori decat sa urci
O fi, dar uneori e mai rusinos… Totusi, uneori ma gandesc la acele coborari in tine insuti, indispensabile sanatatii launtrice
[...] Theodora, Teo, Colţul cu muzică, [...]
am vrut să zic, nu te ‘lua’ după mine, mergi !
mie-mi ninge şi-mi plouă
… şi… lumea e veche şi lumea e
NOUĂ
Uneori, mi-e pofta sa ma iau dupa mine, cel dintotdeauna, cu ploi, vise, ninsori, poezie, muzica, ganduri si stele cu luna patrata…
[...] Datorii: Adela, AnaVeronica, Cati, Costache, Dana, Dispecer, Gabriela, Imagini,Link-Ping, Mirela, Răzvan, Rokssana, Schtiel, Shayna, Teo, Theodora, Tu, Vania. Like this:LikeBe the first to like this post. This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink. ← Rebrenduire [...]
In lumea plină de urmări
Eu sunt un om pe nişte scări,
In sus ce e, in jos nimic,
In jos ce e, în sus nimic
dar mereu urcători coborînd. nimic nou sub soare şi toate de la început.
Nu-mi venisera in minte versurile, dar se potrivesc de minune… Nici ca se putea sa-mi aduci altele mai dragi si mai bune
[...] Imagini, Răzvan, Schtiel, Shayna, Teo, Theodora. Like this:LikeBe the first to like this [...]
[...] Colţul cu muzică, Imagini, Mirela Pete, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Shayna, Supravieţuitor, Teo Negură, Theodora Marinescu. 45.731283 21.235517 Share this:StumbleUponDiggRedditLike this:LikeBe the [...]
[...] Teo Negură.Viaţa la scară [...]
[...] mergeţi şi pe la ei nu comiteţi nici o crimă, crede-ţi-mă pe cuvînt: teo negură, theodora, luna pătrată, mirela, denisa, alina de din jos Share [...]
Scara aia e tare întortocheată… Totul depinde de două lucruri: unde duce, şi cu cine te întâlneşti, pentru că uneori nu-i destul de lată.
Pentru mersul in doi, mai bine zidesc din suflet loc, la fiecare treapta…
Imbracata sau nu, ponosita sau moderna, Viata sa faca bine sa ma astepte la fel cum o astept si eu pe ea, cu pofta si cu drag. Si atat.
O fi ea de genul feminin, dar n-o vad, oricum as privi-o, refuzandu-te
nu ştiu dacă nu s-a întîlnit cineva măcar cu un găinaţ pe scara asta de care pomeneşti tu
. eu am întîlnit destui, urcînd şi coborînd pe scara asta. şi dacă tot pomeneşti de frînturi de viaţă, îl las pe nenea ăsta să îţi povestească, nu de alta, dar el zice mai frumos.
Eee, sunt convins ca toti s-au intalnit si se vor mai intalni cu asa ceva, insa uneori, detasandu-te, parca te simti mai bine privind totul ca pe-o experienta amuzanta
da, numai că uneori îs aşa de mulţi, de nu îi poţi ocoli nicicum şi te umpli de…
Stai sa-i vezi pe aia inconstienti, fara simtul masurii, care, dupa o balacareala cotidiana, mai au si pretentia ca toata lumea pute, numai ei miros a apa de trandafiri
)
de fericire, nu am vrut să zic altceva