Cunosc oameni destui cărora nu le prea place-n ruptul capuluisă scrie şi renunţă. Destui sunt şi aceia care nu se-nghesuie nici să citească. Şi totuşi, zi de zi, clipă de clipă, ne scriem pe noi înşine, şi ne citim, ne re-citim, sperând că nu vom lua un loc definitiv în praful de pe raft decât târziu, cât mai târziu…
Viaţa rămâne un poem pe care ţi-a fost dat să-l scrii din clipa-n care te-ai născut. Faptele tale sunt cerneala, iar sufletul tău e pagina care, atunci când ai venit pe lume, era albă. Poţi renunţa, te poţi opri din scrisul tău la jumătate, ori poţi chiar merge pân’ la capăt. Depinde doar de tine cât de frumos vei scrie.
Iar de-ai căzut, inima de „poet” te-ndeamnă ca să te ridici şi să păşeşti, probabil şchiopătând o vreme, către departe, spre mai departe şi mai mult.
Orice renunţare, orice pas pe loc, resemnarea sau mulţumirea tâmpă sunt feţele parşive ale unui infarct miocardic egal cu aneantizarea. Şi ce altceva poate fi mai diavolesc, mai necurat şi mai abject decât să-ţi pierzi credinţa, înainte de divinitate sau de semeni, chiar în tine?…
Salutare tuturor pinguitorilor ( şi nu doar) : Adi Voicu, Alice, Coltu, Danutz, Drum spiro, spero, G1B2I3, Link Ping, Luna Patrata, Mesterul Manole, Mirela Pete, SoriN, Theodora, Vania.
39 comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
[...] Deasupra, cerul isi descaltase privirile si acum isi plimba talpile lor goale prin iarba inca uda. Pe zid, un staroste carabus, suferind de insomnie, se grabea sa-si ocupe cel mai bun loc la soare. Gafaia apasat si ii arunca peste umar un mormait de bariton hotarat, in timp ce se caznea sa ramana-n picioare. Ii zambi aproape sfios: el nu va cunoaste vreodata ceea ce oamenii mari numesc renuntare… [...]
[...] cred că ne plictisim prea uşor: de ceilalţi, de lucruri, de idei, de vise, până şi de renunţări (nu mai vorbesc de provocări) şi-ntr-un final… chiar şi de [...]
[...] toţii avem „şansa” să renunţăm la idealuri. Şi totuşi, unii n-o fac. Poate pentru că au ceva mai mult curaj. Ingrată asumare, [...]
Treaba cu renunţatul mi-a mâncat (prea) multă energie. Am luat destui de mânecă “să-i trec strada” şi am început să obosesc. Unii renunţă, alţii pur şi simplu nu mai vor (de-or fi vrut vreodată…). Mai sunt şi unii care pur şi simplu nu ştiu, pentru că nu le-a spus nimeni, dar nici nu-şi muncesc neuronii…
Facerea de bine… stii tu vorba din popor. Am patit-o si eu de n-spe ori, si tot nu m-am vindecat. Deh, meteahna sufleteasca veche
Alphaville – Forever young
imi place melodia asta inca de cand eram mica rau, si o ascultam la mag; nu pricepeam mare lucru, da’ imi placea teribil…
Si mie imi aduce aminte de vremurile-n care nu-i prea intelegeam versurile, si totusi o inganam dupa ureche, copil fiind…
cine scrie poemul până la capăt, primeşte sigur şi o coroniţă de premiant – adica i se pune o coroana pe mormant?
Nici macar pe aia n-o primesc toti, crede-ma…
Ce frumos ai spus, dragă Teo! Viaţa ca o coală de hârtie, pe care suntem chemaţi să ne scriem poemul, cu cerneala faptelor…. Mult de tot mi-a plăcut! o să reţin acest gând frumos. Nu, nu se merită să renunţi, eu cred că cine scrie poemul până la capăt, primeşte sigur şi o coroniţă de premiant, nu?
Seara bună, Teo!
Nici eu nu cred ca merita vreodata sa renunti, caci renuntarea si iesirea din aceasta hora saraceste… jocul, oarecum
Nu stiu daca primesti la sfarsit o nota proasta sau buna, nu stiu nici macar daca primesti o nota, dar eu, scriind destul de mult de obicei, ma si gandesc la faptul ca n-am lasat nimic, de cand ma stiu, neterminat 
O zi excelenta sa ai, Alex!
IOI , ase fain ai scris , cum numa Sandel Dumas , tatal si fiul o scris in Cei 3 musterii . Dupa 20 de Bani , Vi-toantele din Barcelona si Drama cu camelii .
Viata , ase cum ai spus , nu-i o autostrada intre leagan si mormant , ii un loc de parcare “supt” SOARE .
Sa-ti dea Dumnezeu sanatate
Tucu-te
Faine de tot cuvintele lui Phil Bosmans, apropo de autostrada, leagan si mormant, nu-i asa?
O seara faina de tot sa ai!
[...] la ei poate că nu ar strica: meşterul manole, ioan usca, vacitim, dana, pandhorra, cristi, peter, teo negură, alt cer senin, androxa, vultureşti, luna pătrată, melly, rokssana, geanina, lunabeteluna, [...]
[...] şi prin curţile lor, eu zic că merită: teo negură, cristi, luna pătrată, androxa, vizualw, meşterul manole, lunabeteluna Share [...]
Ceva imi scapa; trebuie sa aiba si cei fara carte sanse….
La modul cinic, nestiinta lor e sansa altora. La modul umanist, as spune ca sansa e de fapt vointa de-a schimba ceva…
Thank God for those who still know how to read
To write, to learn…
[...] reflectati asupra lor. Eu va indemn sa va inconjurati de oameni care va ajuta sa fiti mai [...]
Teo, tu si altii de aici, chiar scriu si nu numai.
sa ai o saptamana frumoasa!
Si tu o faci, si inca foarte bine, am citit povestile parfumate
Ajung eu mai greu sa comentez, dar asta pe la toti, nu doar pe la tine, n-are nimeni statu special, dar citesc, cand pot, si deja stiu cam unde sa revin 
O saptamana faina si tie!
Sunt total de acord cu tine. Daca iti pierzi increderea in tine, automat si restul vin gramada. Totul trebuie sa fie in echilibru, trebuie sa renunti la ce nu iti folosesti si sa lupti pana la capat pentru ce merita.
Cred ca drumul vietii, al destinului, e cel mai greu drum din toate, pentru ca e lipsit de marcaje si maia les capricios, dar e singurul drum pe care merita cu adevarat sa-l bati, la pas, pana la capat…
O saptamana usoara, Marin!
[...] Teo Negură.Hora renunţărilor [...]
Faina comparatie.. perfecta pentru o zi de toamna perfecta, aurie, rece si incetosata. Zi buna!
Aizi e mai ales rece, ziua asta de toamna, rece bine… Multumesc, o saptamana buna sa ai!
scrisul, ca oglinda sufletului, e molipsitor. cititul, la fel. si, vrem, nu vrem, asa cum ziceai si tu, suntem scriitori de-a lungul vietii, daca alegem sa ne implicam, sau pur si simplu cititori, spectatori, daca alegem sa stam pe margine.
Mie recunosc ca-mi surad ambele perspective, pentru ca fiecare o completeaza pe cealalta, cred…
Sa ai o zi reusita!
E undeva sub rândurile tale de astăzi un ceva pe care nu-l pot intui şi venit de dincolo, de sub luna pătrată, din gândul spre şi despre Nichita deschid, la întâmplare, “Amintiri din prezent” şi tastez:
“Cuvintele, îmi spuse prietenul meu poetul, sunt foarte asemănătoare cu fiinţele, ele chiar sunt fiinţe. Ele seamnănă întrucâtva cu plantele, ele chiar sunt plante. Au un fel de a trăi al lor, când libere zboară ca păsările, când trăiesc în simbioză cu creierul, cu coardele vocale, cu vălul palatin, cu limba, cu dinţii, cu buzele” …
Apoi dau o pagină, două, trei înapoi şi găsesc titlul “Despre limbajul artistic” …
Şi înainte să trimit către tine rândurile astea mă pierd prin dicţionar întru sensurile cuvântului “întâmplare” …
Ce potecă plină de sens am găsit nu pot acum a înfăţişa dar îţi mulţumesc!
Şi aduc aici, matinal, doar o foarte veche formulare, a lui Dosoftei ” tâmplîndu-l la mijloc de cale ” …
Aşa şi cu scrisul de care scrii: tâmplându-se la mijloc de cale …
Nu sunt, prietene, rafturi să ţină, sub inerentul praf, căi, bătute, au ba şi jumătăţi de întreg, au da …
Sau sunt?
Tu nu numai citesti, ci… ma citesti, stiu bine, si cand m-asezi cu grija intr-ale tale rafturi de lumina, imi pun un semn de suflet intre pagini. Iti multumesc!
“Unii te vad numai pe tine,
Altii ma vad numai pe mine,
Ne suprapunem atat de perfect
Incat nimeni nu ne poate zari deodata
Si nimeni nu indrazneste sa locuiasca pe muchia
De unde putem fi vazuti amandoi.
Tu vezi numai luna,
Eu vad numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stam spate in spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sangele duce zvonuri
De la o inima la alta.
Cum esti?
Daca ridic bratul
Si-l intind mult inapoi,
Iti descopar clavicula dulce
Si, urcand, degetele iti ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc si-mi strivesc
Pana la sange gura.
Cum suntem?
Avem patru brate sa ne aparam,
Dar eu pot sa lovesc numai dusmanul din fata mea
Si tu numai dusmanul din fata ta,
Avem patru picioare sa alergam,
Dar tu poti fugi numai in partea ta
Si eu numai in cealalta parte.
Orice pas este o lupta pe viata si pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodata sau unul va purta,
Inca o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Si molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri intreg
Si va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiata de vecie,
Cat o cocoasa,
Cat un neg…
Oh, numai noi cunoastem dorul
De-a ne putea privi in ochi
Si-a intelege astfel totul,
Dar stam spate in spate,
Crescuti ca doua crengi
Si daca unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singura privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Insangerat, infrigurat,
Al celuilalt.”
(Ana Blandiana – “Cuplu”)
[...] Carmen, Colţul cu muzică, Gabi123, Gabriela Elena, Link-Ping, Mirela Pete, Rokssana, Shayna, Teo Negură, Theodora Marinescu. 45.731283 21.235517 Share this:StumbleUponDiggRedditLike this:LikeBe the [...]
[...] Luna, Theodora, Napo, Teo, Colțul cu muzică Like this:LikeBe the first to like this [...]
[...] Teo Negură.Hora renunţărilor [...]
[...] în imagini nu este tăcută, ci este o bogăţie de culoare, sunete, cuvinte, sentimente, armonii, o explozie [...]
[...] care şi-au adus ieri aminte de mine: Zina, Theodora, Blogul cu Atitudine, Shayna, Teo 45.700000 27.179722 Share this:ShareEmailFacebookTwitterPrintStumbleUponDiggRedditLike this:LikeBe [...]
Fie ploaie, fie vant
Eu iti multumesc pentru-al tau gand!
O saptamana minunata iti doresc!
Frumos le-ai legat, mi-a mers la suflet
O saptamana usoara si tie!
[...] Theodora0303, g1b2i3, Cella, Fewstuff, Teo Negura, Doru, Peter, Linkping, Nea Costache, Ioan Usca, Mirela, Luna patrata. Like this:LikeBe [...]