Poveste de vis (48)

sursa: Alex Mazilu blog

Drumul spre Ei era întotdeauna altfel decât restul zilei. Până atunci tăcute, puzderie de gânduri începeau să-i dea în pârg acolo, între cojile zdrelite ale sufletului. Şi născocindu-le glasu-n cuvinte, se vindeca scriind de parcă s-ar fi luat pe sine între palmele rugânde.

Prin buzele peniţei, pe foaia albă, se prelingea pelerinajul său de zi cu zi spre cerul de castane şi frunze ruginii, precum un zbor de inorog înspre azile. Se încuia-ntre braţele tomnaticei lumini divine, ca într-o rugăciune ce se spune în picioare şi visa. Era un fel de vis ce-ar fi putut să fie-al orişicui, era un scris numai al ei şi-al lui…

Uitase să pornească ştergătoarele şi parcă norii se îngrămădiseră, copleşitori, pe pleoapele parbrizului încercănat de-atâtea depărtări ce şi le-apropia necontenit. Şi îşi plouau, nestingheriţi de gumele din colţuri, la nesfârşit, fulgerătoare perspective-nlăcrimate. Părea că cerul îşi dusese două degete la pălărie, aşa că îi întoarse-un zâmbet şi-o auzi, de undeva, spunând:

„Scrie-mă-n toate, scrie-mă bine!”…

PS: În caz că încă n-ai votat la Trafic cu Hituri, o poţi face până duminică seara, la ora 24.00. De dragul muzicii bune :)

Salutare tuturor pinguitorilor (şi nu doar) : Cristi, G1B2I3, Luna Patrata, Mesterul Manole, Mirela Pete.

32 comentarii

  1. [...] tot mai încet, parcă obosite, fantasme căprui, îndemnându-l, seducător, să le scrie într-o poveste de vis. Era a doua toamnă-n care încerca, îngânând-o, să re-compună misterioasa bagatelă pentru [...]

  2. Scrisul e pentru mine un plâns în cuvinte.

    • Poate fi si un zambet, important e sa fie mai degraba o sarbatoare, decat un festival…

  3. [...] eterna in doi, eram ca o Cale Lactee ce purta pe umeri campii de azur… tu miroseai frumos, a poveste purtata prin timp doar pentru [...]

  4. [...] viata, o melodie pe care o cantai in fiecare zi dar care disparea in asfintit. Sau poate am fost o poveste, ma citeai in fiecare data fara sa ajungi la sfarsit, adormeai cu cartea pe piept  si dimineata [...]

  5. [...] pe masă, în camera mică de sus, din mansardă, toamna-ncolţea parfumată, râzând ca-ntr-un vis, sub miresmele ei, prima [...]

  6. [...] doresti din tot sufletul ceva este imposibil sa nu se indeplineasca, pana si cele mai indraznete vise  pot sa devina realitate, florile se pot naste din stele, tacerile sa devina cuvinte, gandurile [...]

  7. [...] Un munte semeţ, sau marea adâncă. Aş vrea să fiu o stea de pe cer, Soarele, luna, sau un vis efemer. Aş vrea să fiu spicul de grâu, Izvorul limpede, fluviu, sau râu. Aş vrea să fiu [...]

  8. [...] Innerspacejournal,   Papornita cu vorbe,   Mesterul Manole,   Verovers,   Ioan Usca,   Teo Negura,   Cristi Milla,   Supravietuitor. Like this:LikeBe the first to like this [...]

  9. E ca o invocare a toamnei…frumos scris, ca de obicei!
    Cuvinte creatoare de imagini…
    O saptamana buna, Teo! :)

    • Imi scapase comentariul tau, Mirela, dar am revenit acum…
      Iti multumesc, nici nu stiu daca imaginile ploii de vineri din Cluj au nascut povestea asta, sau ceea ce simteam privind ploaia, cred ca toate astea si inca ceva…

  10. Mai frate…ai un suflet de poet! Altminteri nu-mi dau seama cum de le ” scoti” asa ?!O duminica placuta-ti doresc tie si celor dragi tie!

    • Cred ca “le scot” pentru ca-mi place, asta simt…
      Oricum, multumesc, zi faina si tie!

  11. [...] ce zic şi ei, că nu zic rău deloc: rokssana, meşterul manole, ioan usca, tu1074, ragnar, teo negură, lili3d, luna pătrată, supravieţuitor, blog leneş di tăt, daniel tudose, d’agatha, [...]

  12. [...] Klausen, Papornița, Teo Like this:LikeBe the first to like this [...]

  13. [...] Gabi123, Lilli3D, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Supravieţuitor, Teo Negură, Verovers. 45.731283 21.235517 Share this:StumbleUponDiggRedditLike this:LikeBe the first to like [...]

  14. [...] o zi de 11 septembrie) şi cu mulţumiri pentru comentatorii, pinguitorii (Vania, Rokssana, Shayna, Teo, Carmen, Stropi de Suflet, Zamfir Pop, Zina, Mirela Pete) şi cititorii articolelor precendente de [...]

  15. Da, Peter, şi eu m-am oprit puţin acolo şi am recitit. Îmi place cum ai scris, Teo. Mi s-a făcut dor de mirosul de cerneală pe foi de caiet nou.

    • Immm, mirosul ala mi-aduce aminte de copilarie, cand chiar foloseam stiloul :)
      Wek-end placut, Cosmin!

  16. Excelent text , felicitari!

  17. [...] ei sînt mari amatori de muzici de calitate: teo negură, filumenie, luna pătrată, blog leneş di tăt, phozone, psipsina, rokssana, napocel, fosile, [...]

  18. Asta chiar mi-a plăcut: “Prin buzele peniţei, pe foaia albă”… M-a dus cuvântul la o scriere caligrafică, ornată cu miniaturi colorate… Frumos!

    • Multumesc, Peter, e interesant de urmarit, citind comentariile, cum fiecare remarca alt pasaj, si asta ma bucura :)
      Sa ai o seara faina!

  19. Fabuloasă formulare: “Scrie-mă-n toate, scrie-mă bine!”. Câte interesante extrapolări permite …

    • Iti multumesc pentru ca ma citesti consecvent!
      Sa ai un week-end cu vreme buna! :)

  20. Ma uit, citesc, imi caut cuvintele si nu le gasesc… :)
    Ai scris atat de frumos incat toamna pare ca mi-a coborat usor in suflet…oricum o ador!
    Niciodata toamna nu a fost mai frumoasa, desi moare vara,desi cade frunza….sau poate tocmai de aceea. :)
    Mi-a intrat ploaia in ganduri…. oare mai e ceva de facut? :)

    • Mi-ai adus aminte de melodia lui Tudor Gheorghe, “Niciodata toamna…” Ar fi mers si ea de minune :)
      Iti multumesc, sa ai o zi calma!

      • Exact la melodia aceea m-am gandit! O zi buna si tie!

      • Multumesc :)


Comentarii RSS URI identificator TrackBack

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s