Poveste de vis (44)

sursa foto

Noaptea-şi gâfâia vânturile uscate spre dealul după care ştiam că, fără de greş, fugea să se culce. Pesemne întunecind, obosise, iar luna care-i râdea în coaste o enerva cu tinereţea şi strălucirea ei. Mereu îi strica socotelile, ar fi vrut-o căzută peste câmpul acela sălbatic străjuit de proaspete flori la subsuori.

Nu putea înţelege nicicum ce tainic secret, ce vrajă adâncă ascundea miriştea aceea împăcată cu sine, ocărâtă doar de gurile strâmbe, prin care ea-şi curgea asupra ei întunericul, pizma şi neputinţa.

Jos, totul părea încuiat într-o negură care-o scotea din simţire, şi oricât şi-ar fi întins degetele reci, nu-i putea atinge umerii câmpului acestuia cufundat într-un zâmbet frumos de viaţă şi mulţumire.

Vedea cum, din loc în loc, paznici de nădejde, doruri dormeau pe afară şi nu-nţelegea de ce luna zăbovea într-atât să se vorbească cu ele. Era o lună curată, ce nu fusese niciodată a ei.

În sinea lor, toate uşile lumii sunt veşnic deschise, dar încuiaţii nu pot trece prin ele.

Uşa aceasta, prin care curgeau din spinările licuricilor şi din palmele lunii mătăsuri de lumină, ca-n vis, îi părea interzisă. Degeaba norii-şi zburleau căpăţânile creţe, brăzdate din loc în loc de ridurile de lumină scăpătate din biciuri de fulger.

Din pragul ei argintiu, diaconul câmpului, trifoiul cu patru foi, privea îngăduitor înspre povestea de iubire dintre un pai şi o rază de lună.

În caz că încă n-ai votat la Trafic cu Hituri, o poţi face până duminică seara, la ora 24.00. De dragul muzicii bune

Salutare tuturor pinguitorilor ( şi nu doar) : Alex Mazilu, G1B2I3, Lecturi recenzate, Luna Patrata, Mesterul Manole, Teo Negura,  Theodora.

43 comentarii

Comentarii RSS URI identificator TrackBack