Poveste de vis (11)

Sunt un pretenţios de când mă ştiu. Cu trenul de poveste al iubirii, călătoresc numai la clasa-ntâi…

Îl cunoscusem numai din poveşti, din cărţi, din filme, din ochii alor mei, şi mi-am dorit atât de mult să urc în el, încât, nerăbdător, pripit, nepriceput, fără bilet, cum altfel, de fiecare dată când mi se părea că văd un tren strălucitor oprind în gara mea, îmi luam valiza cu speranţe-n braţe şi săream în el, încrezător. Şi rătăceam, bezmetic, pe culoare, cu-obrajii-aprinşi de căutări, să-mi aflu locul pe care ar fi trebuit să stau, dar să mă-ndrept, de fapt, către un timp fără sfârşit cu tine.

După o vreme, posomorât, cu înc-un rid la colţ de ochi, de ciudă că greşisem trenul, mă-nvăluiam ca-ntr-un palton de vreme rea într-o tăcere ce-aş fi vrut-o lungă, dar pe care nu ştiam s-o tac decât din buze, şi mă-ntorceam pe-acelaşi muzical peron cu flori şi multe ceasuri mari de sticlă. Nu eram singur, eram atâţia care aşteptam… şi ei, şi ele, şi pentru fiecare se-nvârtea, cu limbi uriaşe, şi grele, şi uşoare, câte-un ceas.

M-opream mereu să-mi scutur colbul de pe guler şi îmi băteam călcâiele de frig sub ceasul meu, imperturbabil, rece, şi îmi părea că-şi râde însuşi Timpul de iluziile în care te-mbrăcasem de o viaţă, de când nu ne văzusem. Mă aşezam în cercul meu, sub reflectorul de argint al lunii pline, dar pătrată, purtând mereu pe capul gol, răsfrânte-n păr, lăptoase degete de stea, să-mi lumineze, norocoasă, viaţa toată. Tu mă priveai de pe un prag de cer, nehotărâtă-n care dintre lumi să străluceşti. Iar eu îţi întindeam, de parcă te-aş fi invitat la dans, o mână, ştiind că tu ai să-mi zâmbeşti. Căprui…

La fiecare început de zi îmi deschideam valiza cu speranţe, luam o hârtie albă şi zgribulit, cu ochi aprinşi de doruri, scrijeleam acelaşi nume scurt, exotic parcă, dintr-o poveste ca un vis. Şi o priveam cum vântul toamnei o purta, ca pe o viaţă-nchisă într-o frunză, peste linii, spre-un mâine parcă din trecut. Nu ştiu cât a trecut de-atunci…

Cu respiraţia grăbită, pe un culoar de tren ce-l simt familiar, trag hotărât de-o uşă şi păşesc într-un compartiment cu-n geam deschis. Sunt cu valiza mea greoaie-n în braţe şi când mă vezi cum tac, cu gulerul cămăşii deranjat, pufneşti în râs. Miroase a magnolii şi-a castane înăuntru, iar lângă tine, pe banchetă, sunt zeci de avioane de hârtie pe care scrie doar un nume. Sfios, m-aşez…

…Lângă mine era de multă vreme un loc liber, mai veniseră câţiva, dar erau incomozi şi i-am rugat să plece. Tu ai intrat încet, te-ai aşezat sfios cu valiza ta uşor învechită în braţe, ţinând-o strâns de parcă aveai toată viaţa în ea, iar eu ţi-am zâmbit cu ochii mei mari, abia abţinându-mă să nu pufnesc în râs, fiindcă erai aproape nostim aşa, cu figura aceea de om părăsit, rătăcit, răvăşit, căutând ceva ce nu ştiai unde e şi nici dacă o să apară vreodată.

Te-am ajutat să te-aşezi, păreai obosit de căutari printre lumi, venind dintr-un trecut pe care eu încă nu îl ştiam… dar îl simţeam. Miroseam a toamnă şi-a flori de măr, miroseam a frunze ude de ploaie, miroseam a dragoste şi-a dor de tine şi tu mă adulmecai încă sfios, dar plin de speranţă. Erai atât de-abătut, încât îmi venea să îţi sărut, timidă, un rid ce apărea la colţul ochiului pe care-l îndreptai pe furiş către mine. În mâini aveam avioane de hârtie pe care cineva scrisese aproape obsesiv numele meu, şi eu mă jucam, ca un copil ce sunt, cu ele. De unde să ştiu că tu erai, că tu le trimisesei? De unde să ştii că eu eram cea al cărei nume era scris?

Ne-am apropiat apoi încet, puţin câte puţin, până când mâinile noastre s-au atins, frunţile noastre erau aproape lipite, şi-am început să vorbim, tăcând cu liniştea celor ce nu s-au văzut de mult, dar se cunosc dintotdeauna.  Da, erai Tu şi sigur eram Eu, începeam deja să fim Noi. Ne-am spus apoi din tăceri tot ce visasem vreodată, ne-am tăcut împreună gânduri venite de mult, din vieţi de-nceput… Nu ştiu când a trecut timpul şi nici când trenul a plecat din gară, nu ştiu nici acum unde merge, dar nu mă mai întreb, ştiu doar că merge pe-acelaşi drum pe care mergi şi tu, şi asta îmi e de ajuns.

Nu ştiu când s-a facut seară şi cerul s-a umplut de stele… nici când a apărut, ciudat de frumos, o Lună pătrată…

Salutare iar tuturor: Ada, Adelina, Altcersenin, Ana Cazacu, Ana Usca, Anca, Andrei, Caius, Cammely, Carmen, Cati, Chat Noir, Cristi Dima, Cristi Lisandru, Dispecer, Erase Rewind, Flavius, Florin Morosan, Flory, Fosile, Gabitu, Gabriela Elena, Gabi Ilies, Gabi Savitsky, Geanina, George, Giana, G1B2I3, Gigi, Hai ca se poate, Ioan Sorin Usca, Keltoi Land, Luka, Madi, Marius, Melami, Melicovici, Mirela, Miss Sunshine, Monica Marinescu, Napocel, Natasha, Nice, Orfiv,  Adela, Se-cret, Snake, Simion Cristian, Stropi de suflet, Teo, Theodora, Vania, Virtual Kid, Vis si realitate,  World of Solitaire şi Ziarul de la 5.

79 comentarii

Comentarii RSS URI identificator TrackBack