Cred că fiecare din noi poartă, pe buzele strânse uneori îndârjit, alteori uitate căzute, vocaţia zâmbetului, iluzia fericirii…
Ştiu, uneori par rătăcit printre zile ce scad, devenind mai întâi mai puţine, spre-a fi mai încolo eterne: ieri căutam un loc de parcare sub soare, astăzi mă mulţumesc cu o jumătate de bancă la umbră, sub o jumătate de cer, la jumătate de drum, eu însumi o jumătate de aşteptare senină.
Nu sunt dintre cei ce-şi măsoară paşii, calculând, confund uneori stânga cu dreapta, ratez intersecţii, calc pe bordurile albe şi sar peste pietrele negre. Traversez numai prin loc nepermis. Şi străzile ce mă poartă spre tine mă ştiu ca pe unul de-al lor, zăpăcit: sunt picuri de praf, sunt pulberi de ploi, sunt vis interzis.
De-un timp, dimineţile îmi miros a gânduri afânate peste noapte-n pământul cu vise, din care-ai ţâşnit ca o floare de iris, un parfum de iluzii-ndrăzneţ de nebune, în doi. Tu porţi în petalele albe dorul de cer şi de ploi, de-atingerea unor degete vii cât o îmbrăţişare de lumi în mişcare, una spre alta. Eu port, neglijent, în priviri, un zâmbet de suflet câteodată adult, întotdeauna copil…
Iar forma mea preferată e cercul închis.
Like this:
55 comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
[...] până la ea şi-i şopteau printre gene o zi… încă o zi câştigată, camera se umplea de parfum ca de-o zestre-a Timpului ce se-ndrăgostise de privire-ai de [...]
[...] Copil cuminte, nu prea chiuleam, decât ca să mă duc la baschet, în rest mă conformam, destul de conştiincios, ba toanelor de la catedră, ba inchiziţiei de-acasă, ba îngustimii unei programe şcolare nu într-atât de seacă şi ineptă precum cea de azi… [...]
[...] răsuciri de Timp, se obişnuise să privească spre ceilalţi din goana ameţitoare a propriului cerc. Era captivul firav al legilor fizicii şi vasalul [...]
“Iar forma mea preferată e cercul închis.”
Ar fi de prisos sa amintesc aici ca cercul e FORMA PERFECTA, asa cum sfera e corpul geometric perfect.
Ei bine, ai ales perfectiunea.
Good choice!
Teo,
In cercul tau inchis
Sfios ma simt cuprins
De vorbele-ti maiestre
Smulse din blog-poveste.
Si totusi, spre care lumi,
Discret, tu oare nazui?
Onule, spre lumi mai bune, cu zambete-n priviri, in gesturi, in cuvinte… Multumesc mult pentru versuri, esti un om minunat
Cenaclu literar trebuia sa faceti… ca vad ca numai de oameni talentati dau pe aici.
[...] apoi m-ai lăsat să te petrec cu privirea până te-ai pierdut în mulţime. Ştiai şi tu că ne vom mai întâlni plimbându-ne de mână pe alea de [...]
Copilul din mine îmi spune să zâmbesc. Adultul mă opreşte transmiţându-mi gânduri de realitate. Interesant este că, de fiacare dată reuşesc să zâmbesc în faţa realităţii. Cine-o fi de vină, copilul sau adultul? Nu mai ştiu…:)
PS: Faine gânduri!
Tu
Pentru ca nici copilul si nici adultul nu exista separat ci sunt parti din intregul care este tu. 
[...] incendiate de soare. [...]
[...] Alioșa; Michaelas; Cristian Dima; Theodora; Teo; Simion; Cati Lupașcu; Eufrosin. 44.240787 [...]
[...] este alături de suferinţa celor afectaţi de drama de la Maternitatea Giuleşti şi atrage atenţia că această situaţie este doar vârful foarte vizibil al iceberg-ului prin element…. Întreg sistemul de sănătate din România este în colaps, zilnic se petrec astfel de evenimente [...]
[...] partea lui Marcel: Vania, Elisa, Cristian, Theodora, Cosmin, Teo, Simion, Adele, Gabi123, Supravieţuitor, Deea, Cristian. This entry was posted in Scrise de [...]
[...] Dima on Drum spre devenire……Bogdan Epureanu on PA in DuetCercul închis … on Drum [...]
Eu port, neglijent, în priviri, un zâmbet de suflet câteodată adult, întotdeauna copil…
Frumos.
Copii sunt adevarate modele de desavarsire, un indemn spre a urma cu fapta curatenia, nevinovatia si nerautatea pruncilor si a copiilor curati.
Frumos ai mai spus, Cammely! N-am ce sa-ti raspund, decat ca da, copiii sunt sens…
Mda… adevarul e ca putine lucruri pe lumea asta te pot implini asa cum te implineste un copil…
Good point
teo, dacă este să vorbim de poveşti , apoi mie mi-a plăcut narnia. şi aslan.
nici eu nu mă topesc dupa alice in wondelrand, dar vorbeam de zâmbet.
si basmele lui hans christian andersen…
Da, probabil ca o data macar, ar trebui sa vorbim despre povesti. Pana la urma, intr-o oarecare masura, noi insine suntem ca o poveste, pe care ne-o scriem invatand sa zambim si sa fim, poate, mai buni.
doar o dată? nu într-o oarecare măsură suntem povești ci cu tot sufletul.
copiii care eram mai dorm cuminți în noi, eu sunt sigură!
Mda… si eu cred ca ar trebui sa facem asta… tocmai mi-ai dat o noua idee de tema pentru blog.
[...] Mirelei: Elisa, Ziarul, Melami, Theodora Marinescu, Cosmin Ştefănescu, Cristian Lisandru, Teo Negură, Simion Cristian, Gabi123, Supravieţuitor, Dispecer Blogosferă, Basarica, Deea. This entry was [...]
[...] – [Twilight : Eclipse], Mel – [Pastorală de august], Cristian – [Bancul de joi], Teo – [Cercul închis], Bogdan – [Jurnal săptămânal]. Categories: chestii, drift, femeie, filosofie, laguna [...]
“învaţă să ai mereu un zâmbet ascuns în inimă.” Iar tu reuşeşti să ne transmiţi de fiecare dată din fericirea din care se naşte zâmbetul tău. Jumătate adult, jumătate copil desenezi pe feţele cititorilor tăi (şi în mod sigur şi pe ale ascultătorilor) zâmbete de-o şchioapă presărând cuvinte alese în sufletele lor. Azi mi-ai desenat şi mie un zâmbet, iar jumătatea mea de copil ţopăie pe jumătatea lui de drum în căutarea jumătaţii de bancă pentru a atinge jumătatea lui de cer. În cercul tău închis ai câte un zâmbet pentru fiecare.
O zi senină, Teo!
Carmen, ma bucur foarte, foarte mult, daca am reusit, atat cat pot eu, sa-ti aduc un zambet pe buze. Pe de-o parte, zambetul ne face mai frumosi, iar pe de alta parte, daca am sti ca la sfarsitul fiecarei zile ne asteapta un zambet, am fi poate mult mai constienti ca merita sa traim
Ai scris frumos, multumesc!
[...] Cristian Lisandru, Lilick, Flavius Obeada, Roxana Iordache, Teo Negura, Supravietuitor, Geocer, Cati Lupascu, Atitudini « Poloboc [...]
[...] Vania, Theodora, Cristian Lisandru, Lilick, Flavius Obeada, Profund Anti Basescu, Roxana Iordache, Teo Negura, Supravietuitor, Geocer, Cati Lupascu, Atitudini Tagged: Bla bla bla, Dare de seama despre [...]
[...] Conteaza ca noi depindem de gazele rusilor si ca in loc sa ne chinuim sa obtinem un pret mai bun noi facem tot ce depinde de noi ca sa ii enervam. [...]
Știi, nu am intrat de mult pe blogul tău, dar îmi place să-ți citesc postările. Sunt atât de pline de înțelesuri…
Felicitări!
Eeee, nu e chiar asa, pentru unii poate fi literatura, pentru altii ganduri, pentru unii sensuri, pentru mine e ceea ce simt
Te astept oricand cu placere aici
“Zambetul care e o cochetarie , o bunatate, n-ar a face cu rasul, care este o bucurie, si nici cu ranjetul , care este o batjocura. ”
Nicolae Iorga
“Un zambet este o modalitate necostisitoare de a-ti schimba infatisarea. ”
Charles Gordon
Suntem satui sa vedem fetze triste pe unde trecem .Zambetul poate schimba o stare de moment ,un om …o viata .Odata cineva m-a invatat ca oricat de greu mi-ar fi trebuie sa zambesc oamenilor din jur pentru ca ,toti sunt satui de problemele lor,pe nimeni nu intereseaza si problemele mele.In timp s-a dovedit a fi buna aceasta invatatura .
Zambesc pentru ca-mi face bine fizic si psihic,pentru ca este cel mai ieftin truc de a face pe cineva sa se simta bine .
Hei, Mika, tare faine cugetarile astea despre zambet, pe care ni le-ai adus, multam mult de tot.
Adevarul chiar asta e, un zambet face tare multe, si cu siguranta face bine. Si da, imi place ca esti asa zambitoare, se vede si de pe blogul tau asta, se simte. O viata avem pana la urma, ar fi o prostie sa stam in fiecare zi incruntati, nu?
[...] mai fost in tren: Caius, Ioan Usca, Cosmin Stafanescu şi Teo Negura . This entry was posted in Bancul de joi. Bookmark the permalink. ← [...]
“Să fi copil e un lucru serios, nimic pe lume nu-i mai frumos” Mă gândeam deseori că uneori e tare greu în lumea asta pragmatică să fi copil, să îţi permiţi să fi romantic. În cuvinte şi gesturi, în râs haotic şi emoţie în privire ruşinată, tu reuşeşti! În cercul închis numeri puncte de zâmbet şi fericire şi chiar dacă nu eşti matematician şti câte puncte sunt într-un cerc închis:) Zi frumoasă prietene!
Faine cuvinte ti-ai ales, Cristi! Asa e, e bine sa hranesti mereu copilul din tine cu zambete si sperante, e minunat sa ramai, macar un suflet, un copil, important e sa nu devii un naiv…
Sunt…visul interzis! Sunt zambetul de pe buzele tale si raza de soare pe care o porti in priviri, atunci cand stau pe jumatatea mea de banca aflata la umbra, lasand cuvintele sa zboare spre tine. M-am ratacit intr-un cerc incercand sa te gasesc si ma ghidez doar dupa parfumul discret al trupului tau, pe care nici nu-l cunosc dar il simt deseori si dupa vocea calda cu care ma ajuti sa nu ma pierd. Sunt mai mult un copil, indraznesc sa visez ca un om mare si merg pe strazi cu asfalt incalzit folosind doar pasul in doi. Praful de stele din ochi ma ajuta sa stralucesc, pentru ca tu, neglijent si drag visator, sa ai lumina in drumul spre mine.
Cand vei ajunge si ma vei atinge, cercul se va fi inchis.
Cred ca fiecare din noi suntem un vis interzis, Yana, ai intuit foarte bine, si de cele mai multe ori asta se-ntampla pentru cei care chiar stiu sa (ne) viseze frumos…
Daca eu am scris o jumatate de poezie sau o jumatate de gand, tu parca ai scris cealalta jumatate, ar trebui sa scriem odata-mpreuna, imi place cum scrii
Daca esti un copil, pot sa-ti spun ca n-am s-astept sa cresti mare ca sa-ti zambesc. Uneori, chiar si copiii sunt felinare pe drum, in miscare, catre lumina albastra senina. Si sunt mai sinceri decat oamenii mari, cu creta in mana, desenand pe asfalt cercuri-bratari…
Sunt constienta ca nu am cum sa ma ridic la nivelul tau de a scrie, dar imi place ideea si cred ca o sa facem asta. Daca accepti pe cineva cu mult mai putin talent dar cu imaginatie bogata, e ok…putem sa incercam.
Mai Yana, dac-ai fi fost barbat, ti-as fi zis ca te bat, acum, stii ca ma rusinez si rosesc usor si tu-mi spui lucruri din astea…
Si ma gandesc ca atunci cand visezi chiar si numai privind un avatar de departe ce-a plecat la culcare, nu poti scrie decat ceea ce simti.
Stii, eu scriu noaptea, in general, fiind destul de ocupat, si-atunci mintea mea nu e tocmai zdravana, imi mai joaca si feste, probabil din motive de oboseala. Dar scriu pentru bucuria de-a scrie, e felul meu de-a vorbi cel mai bine cu Visul meu
Simte frumos, scrie frumos, draga mea! Cand esti gata, eu o sa scriu langa tine
Sunt gata, mainile mele sunt pregatite sa fie luate intr-ale tale si sa scriem impreuna cu sufletul. Degetele noastre vor atinge tastele impreuna, in timp ce inima mea va bate in acelasi ritm cu a ta. Hai sa scriem tot ce simtim ! E un joc, asa este, dar e un joc frumos (chiar daca e pentru oamenii mari) pe care incep sa il invat si pe care vreau sa il duc pana la capat.
Hai sa ne jucam putin cu litere, cuvinte, fraze…hai sa nastem, respirand impreuna, ganduri, idei si- de ce nu?- sentimente!
Accept!
Ai zis “accept” de parca ai fi zis “I do”, si-aici imi zboara mintea la un film si la melodia celor de la Abba.
Nu stiu cum e sa scrii in doi, o sa-i intrebam pe Cristi Dima si pe Carmen, probabil
Stii, uneori ma intreb daca nu scriu prea mult cu sufletul si prea putin cu ratiunea. Si imi raspund imediat, ca n-as da Visul, al meu, al tau, al oricui, pe o mie de ganduri exacte, precise, lucide si atent calculate. Poti spune, da, ca ma joc, dar pana la urma, nu e si zambetul un obraz ce se joaca?…
De la jocul in doi, spre pasul in doi, nu e decat o jumatate de drum, poate ultima singuri…
zâmbetul meu de cheshire să te însoţească în căutarea formei perfecte.
ar trebui să exersăm mai des această stare de zâmbet, în ciuda a tot şi a toate… “ceilalţi lupi m-ar sfâşia dacă ar ştii că urletul meu e, în realitate, un plâns” (octavian paler)
“Cheshire” zici, mato? Ce naiba e asta? Iarta-mi ignoranta, dar nu prea le am cu pisicestile
Super citatul din Paler, pe care n-ai cum sa nu-l indragesti… Multumesc mult pentru gandurile bune!
citatul din paler mi-a fost atribuit de cineva care mă cunoaşte foarte bine.
pisica de cheshire este personaj de poveste: alice din tara minunilor.
un personaj mereu zâmbăreţ, care tot apare şi dispare în aventurile fetiţei dinspre copilărie spre maturitate., punându-i tot felul de întrebări. unii spun că era viclean, dar eu nu cred.
Interesant citat, mai ales cand zici ca ti-a fost atribuit. Eu zic ca totusi zambetul vindeca cel mai bine orice rana.
“Alice in tara minunilor” nu mi-a placut niciodata, marturisesc sincer. Prefer “Vrajitorul din Oz”, mult mai aproape de sufletul meu de copil. E mai…calda, povestea, mai cu suflet, parca. Sigur, e impresia mea…
[...] PRINTRE BLOGURI – IOAN USCA (cotitura); TEO NEGURĂ (cercul închis); One blogger likes this [...]
o poezie superba desprinsa din aceste randuri… am impresia ca vorba ta e numai cantec… si “zambet de suflet”
…
” iluzia fericirii” e lumina ce lumineaza calea pe care ne poarta viata pasii … cand aceasta lumina se stinge zilele devin triste si plate, pierdute-n intunericul sufletului…
totul e suflat cu lumina sperantei… doar m-a derutat un “vis interzis”…
Pai na, putin mister, totusi, nu strica, nu-i asa? Sigur ca exista si vise interzise, in viata orisicui, depinde doar de noi sa le desenam, sa ingrosam conturul lor si sa le-aducem…intr-un cerc inchis, al nostru, spre a le-mbratisa
[...] Cercul închis Thu Aug 19, 2010 0:28 am Cred că fiecare din noi poartă, pe buzele strânse uneori îndârjit, alteori uitate căzute, vocaţia zâmbetului, iluzia fericirii… Ştiu, uneori par rătăcit printre zile ce scad, devenind mai întâi mai puţine, spre-a fi mai încolo eterne: ieri căutam un loc de parcare sub soare, astăzi mă mulţumesc cu o jumătate de bancă la umbră, sub [...] [...]
Eu port, neglijent, în priviri, un zâmbet de suflet câteodată adult, întotdeauna copil…
Asta e partea de articol care chiar mi-a ramas intiparita in minte… ti-am mai zis ca ti-ai gresit profesia si ca de fapt trebuia sa te faci scriitor, nu?
Multumesc mult, Bogdane, esti prea generos, mai, din fericire, putem scrie oricand ne vine sa o facem, indiferent cu ce ne-am ocupa in viata reala
Si da, uneori sunt copil, rosesc, ma rusinez si ma bucur pentru fiecare maruntis, iar alteori sunt parca mult prea adult, dar imi revin repede
At\âta timp cât căutăm și zâmbim suntem pe drumul bun.
Stii, drumul e mai usor de urmat, decat de gasit, asa ca…ce-a fost greu, a trecut, de la premisa asta ar trebui sa plecam