Sigur că scriu mai bine pe stomacul gol. Iar lor le place al naibii să mă citească pe sărite, aşa c-au decis să-mi creeze toate condiţiile ca să pot performa. În tăcere.
Iar astăzi tuşesc zgomotos. Nu sunt dintre cei despre care te-ntrebi dac-a fost un strănut, ce-au mimat. Izbesc cu putere sunetele vii de ziduri absurde, ce tac. Sunt ziduri de nimici fără număr, sunt ziduri lipsite de demnitatea unui ecou, fie şi gol.
Aşa că deranjez inerţii şi complexe frustrări, întrebând: ce Dumnezeu?… Uite că nici măcar la capitolul ăsta nu sunt un sfios.
Da, nu plec capul şi nu-ntorc obrazul, doar îl arăt. Şi mă supun numai dogmei bunului simţ. Aproape fatal, nu sunt animalul social de companie în găşti preţioase sau poleite cu fa(r)d. Sunt numai un om, până astăzi… de radio.
Nu sunt un împătimit al cover-urilor, dar unele sunt atât de bune, încât, dacă n-aş şti despre ce e vorba, aş zice că originalul ăsta sună al dracului de bine. Poate însă că şi imitaţia asta, adesea, e mai mult decât o simplă pastişă decoltată, menită numai s-atragă căutături insistente sau concerte sold out.
Sunt şi cover-uri tare neinspirate, lălăite de-a dreptul de artişti… respectabili de altfel. Am să încerc să fiu elegant cu…bonomii aceştia, şi-o să-i trec cu vederea. Dar multe din ele sunt tributul pe care talentul îl aduce unui geniu, şi-atunci aceasta ar trebui să ne fie perspectiva din care privim înspre lucrurile de felul acesta. E ca şi cum te-ai plimba printre zodii, pe cerul cu stele, şi pentru a atinge vreuna ce te inspiră, nu e nevoie decât să uneşti nişte puncte. Sigur c-o poţi face mâzgălind pânza sau Calea Lactee, după cum poţi desena linii şi numai privind către două necunoscute care încet se apropie, fără să ştie dacă se vor întâlni cu adevărat vreodată.
De data asta e tare greu, prieteni, şi alegerea mea e absolut subiectivă. Am încercat să mă opresc la artişti ce n-au mai trecut pe la „Trafic…”, sau dacă au trecut, cu alte cântece, n-au reuşit să strângă cele mai multe voturi ale voastre. O să spuneţi, probabil, din nou, de ce piesa aia şi nu cealaltă, ştiu că sunteţi tentaţi, pentru că aceleaşi întrebări mi le pun adesea şi eu. Eu însă aleg să le-ascult, nu doar să le-aud, uneori să-mi amintesc, nu doar să privesc spre trecut, şi mereu, de se poate, să le cânt, cum mă pricep eu mai bine, cu gândul desculţ printre gânduri de ieri, musafirii din ziua-mi de azi.
Iar de cânţi şi tu, fă-o zâmbind! Sau dansează! Cu Ea sau cu El…
Săptămâna trecută, aşa cum intuiau de altfel câţiva dintre voi, latino-lover-ul Julio Iglesias a cam făcut legea pe la urnele de vot, câştigând detaşat în faţa competitorilor săi, cu 8 nominalizări. L-a urmat „Lambada” de la Kaoma, despre care am aflat că, deşi ritmul e unul înnebunitor, în realitate e vorba despre un cântec trist (a strâns 5 voturi). Ultima treaptă a podiumului i-a revenit lui Peter Andre, videoclipul probabil aducându-i şi mai multe opţiuni din partea voastră, adică 4. E drept, la radio asta nu se vede. Gloria Estefan a rămas, până la urmă, cu 2 voturi, în timp ce bătrâneii simpatici Los del Rio au reuşit să contabilizeze doar un singur vot. Sincer, nu mă aşteptam…:)
Cu hitul câştigător vă veţi putea întâlni miercuri şi joi, de la 12.30, la radio sau pehttp://www.ardeleanulfm.ro, la ascultarea on line, asta dacă veţi fi aproape de emisiunea „Trafic cu hituri”, ca şi vineri seara, de la 20.30, la „Promenada de seară”.
Regulile de-aici au rămas acelaşi: avem cinci piese muzicale care candidează pentru hit-ul săptămânii viitoare, dintre care voi trebuie să alegeţi una singură, cu precizarea că propunerile mele nu se exclud una pe cealaltă. Votul vostru trebuie să exprime, dacă vreţi, preferinţa, poate de moment, pentru o anumită melodie.
Ca de obicei, propunerile muzicale vin şi azi de la mine, ca să aveţi timp să vă alegeţi hit-ul preferat până duminică seara, la ora 24.00. La sfârşit de week-end, contabilizăm voturile şi de luni până vineri, în săptămâna ce urmează, power-play-ul emisiunii „Trafic cu Hituri” va fi piesa care obţine cele mai multe voturi. Simplu şi uşor de urmărit, rezultatul, chiar de voi. Vă reamintesc: puteţi vota o singură dată, o singură piesă din cele cinci propuse, exprimându-vă explicit opţiunea printr-un comentariu la post-ul respectiv.
Să nu vă amăgiţi, naivi, că ar fi ziua de salariu. Nţţţţ!
Ea: fustă până la tendonul lui Ahile, bluză bleumarin, pantofi cu…amintirea unui toc şi ochelari. La ce bun să fii frumos, dacă nu te vede nimeni? Cu toate astea, foloseşte aţa dentară de două ori pe zi. Incorect.
El: şi-a imortalizat pasiunea pentru Spider Solitaire sub auspiciile aceluiaşi ghişeu, numărul 2. Îi urăşte pe toţi cei care au nevoie de informaţii, îi distrug viaţa. Pariază din când în când la sport, dar cu ţârâita, şi joacă la loto aceeaşi combinaţie de numere, cu ziua de naştere a soacrei în coada listei. Până acum n-a câştigat niciodată, dar…mai e timp.
Şi pe-amândoiîi leagă aceeaşi iubire otrăvită, dosită neglijent după un zâmbet care nici formal nu prea mai e: e dragostea pentru „scârbici”, pentru neonul din tavan şi pentru filtrul de cafea murdar.
Asta am primit-o de la o prietenă pe mail, şi cică e de recitat solemn la începerea zilei de muncă:
Iubesc biroul meu fără lumină!
Mă simt în el ca vulpea-n vizuină!
Iubesc mobila gri, plină de praf,
Dulapuri burduşite, hârtii vraf.
Concediul nu-l iubesc defel !
Nici nu mai vreau s-aud de el!
Nu trebuie să dorm! Nu vreau să am odihnă!
De nu muncesc, deloc eu nu am tihnă !
De munca mea sunt fericit,
Nimic atâta-n viaţă n-am iubit !
Iubesc computerul fereastră,
Cu scăfârlia lui albastră.
Iubesc şedintele mai lungi,
Când am în creier cifre, dungi.
Iubesc, vă spun acu’ din nou,
Să stau o viată la birou!
Îmi place munca! Aş munci
Mai mult în fiecare zi.
Nu vreau salariu! Nu vreau stimă!
Mi-ajunge critica drept primă!
Da, sunt profund antibăsescian. Sună ca naiba, cuvântul ăsta, dar na, dacă aşa îl cheamă pe tovarăşul meşter cârmaci…
Noi, românii, suntem poporul care, chiar dacă i-au trântit mereu fanarioţii zilei câte un rahat pe creştet, s-a bucurat al dracului de tare că nu a fost frecat cu el pe cap. Şi suntem ăia despre care ştie toată lumea că atunci când vine vorba de pupat condurul, suntem…virtuozi, să zicem. Sigur că toate astea ne fac părtaşi la capodopera de suflet, la epopeeanaţională, un fel de simfonie-a neputinţei, dar nu suntem oare sublimi în lipsa de reacţie, în renunţarea veselă, cum zice şi poetul? În ţara asta, e-atât de limpede sfiala cea bovină în privire, încât chiar şi claponii, eunucii şi cotoii s-ar simţi bărbaţi în…no men’s land, alias Români(c)a.
Mai ştiu, încă mai ştiu suporteri, chiar înverşunaţi, sedaţi şi perfuzaţi pe la tembelizor, şedinţe de partid sau târguri câmpeneşti, câte-or mai fi, ai lui Băsescu. E ca la fotbal însă, nimeni nu te împiedică să ţii cu jucătorul cel mai prost. Dar să-l iubeşti pe cel ce-ar trebui să fie doar arbitru şi intervine cu brutalitate în partidă, distorsionând-o şi-oferindu-ţi un spectacol de schimonoseală, parcă e mult. Mult prea mult. Ce Dumnezeu, plătim cu toţii un bilet pe la intrare, nu? Şi omul negru vine şi ne f… meciul, cum se zice în popor. Eu îl dispreţuiesc, dar uite că mereu vor fi nebuni ce să-l iubească…
Mă-ntreb care e drama cea mai mare: faptul că parcă ne-a luat Dumnezeu minţile, când l-am votat pe ăsta, sau faptul că parcă tot El nu ne-a mai dat jumate din coloana vertebrală măcar?…
TRAIAN BĂSESCU şi-a început activitatea politică în 1991, când a fost numit ministru al transporturilor în Guvernul Romaniei.
În 1992, când s-a produs scindarea FSN în două tabere, în jurul lui Ion Iliescu şi în jurul lui Petre Roman, TRAIAN BĂSESCU a ales tabăra Roman.
Adevărata afirmare politică a lui TRAIAN BĂSESCU a început însă în 1996. Cu câteva luni înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie 1996, când acuzat fiind de adversarii politici că este principalul vinovat pentru dispariţia flotei, el face un gest foarte spectaculos, demisionând din poziţia de deputat, renunţând astfel la imunitatea parlamentară şi punându-se la dispoziţia justiţiei.
În realitate, acest demers politic, care i-a atras foarte multă simpatie în rândurile electoratului, a fost foarte bine calculat, TRAIAN BĂSESCU ştiind foarte clar că timpul scurt rămas până la alegeri nu permitea organelor de anchetă să definitiveze un dosar extrem de amplu, cum era şi este dosarul Flota. Mai mult decât atât, TRAIAN BĂSESCU a obţinut numirea ca director de campanie electorală al lui Petre Roman, şi primul loc pe lista de candidaţi ai PD pentru Camera Deputaţilor, în judeţul Vaslui.
În acest mod, TRAIAN BĂSESCU şi-a asigurat o altfel de imunitate, ştiind foarte bine că niciun organ de anchetă nu va avea curajul să-l aresteze pe directorul campaniei electorale a unuia din primii trei candidaţi la preşedinţie şi pe unul dintre cei mai mediatizaţi candidaţi ai opoziţiei din acea vreme, în condiţiile în care toate sondajele indicau că PD-ul va participa la guvernare, după alegerile din 1996.
TRAIAN BĂSESCU a considerat că acţionând astfel, are şanse să închidă, o dată pentru totdeauna, chestiunea Flota, atât din punct de vedere mediatic, cât şi juridic.
După alegerile din 1996, TRAIAN BĂSESCU este numit ministru al transporturilor în guvernul Ciorbea.
Activitatea ca ministru a lui TRAIAN BĂSESCU, din perioada 1997-2000, am prezentat-o sintetic într-un episode trecut, dar foarte importantă a fost de fapt activitatea politică a acestuia din anii la care ne raportăm.
Iniţial, TRAIAN BĂSESCU s-a plasat în rândurile baronilor PD, alături de Victor Babiuc, Radu Berceanu, Bogdan Niculescu-Duvăz, Alexandru Sassu, oameni care au constituit trupa de şoc a lui Petre Roman în disputa cu adversarii politici din PDSR, dar şi din CDR.
TRAIAN BĂSESCU s-a remarcat rapid ca vârful de lance al PD-ului, în lupta cu colegii din coaliţie.
Prima victorie importantă a fost schimbarea primului ministru Victor Ciorbea, în primăvara anului 1998, acţiune începută de TRAIAN BĂSESCU în decembrie 1997, prin declanşarea crizei guvernamentale.
TRAIAN BĂSESCU a ştiut să exploateze foarte bine această victorie, asigurându-şi o imagine de luptător pe scena politică românească, locul doi în partid, dar mai ales locul doi în guvernul condus de Radu Vasile.
Din acest moment şi până la alegerile din 2000, TRAIAN BĂSESCU a susţinut în permanenţă o stare de conflict în cadrul coaliţiei de guvernare, iniţiind dispute cu colegii de cabinet, dar şi cu alţi lideri ai partidelor aflate la putere: Valeriu Stoica, Radu Sârbu, Andrei Marga, Traian Remeş, Varujan Vosganian, Ion Diaconescu, Emil Constantinescu, Mugur Isărescu, Theodor Stolojan etc.
TRAIAN BĂSESCU a reuşit în acest mod să-şi creeze o notorietate foarte mare, fiind zilnic prezent pe micul ecran şi pe prima pagină a ziarelor, dar şi o imagine de personaj politic fără scrupule, rău de gură, pus în permanenţă pe harţă şi care nu se da în lături de la nimic pentru a-şi atinge scopurile.
La începutul anului 2000, în vizorul său a intrat şi Petre Roman, cu care a avut mai multe dispute publice, alimentând astfel ideea că el, TRAIAN BĂSESCU, este de facto numărul unu în partid şi pregătind debarcarea lui Petre Roman din fruntea PD. În acest context trebuie privită şi strategia adoptată de TRAIAN BĂSESCU înainte de alegerile locale din 2000, când deşi a fost solicitat să candideze la Primăria Capitalei de către Petre Roman încă din februarie 2000, a refuzat în nenumărate rânduri, dar în paralel a încurajat desemnarea de către PD a unui candidat lipsit de orice şansă. Pe acest fond, când după apariţia mai multor sondaje de opinie dezastruoase pentru PD, insistenţele pentru a accepta să candideze au crescut, TRAIAN BĂSESCU a acceptat să se înscrie în cursă pe 5-05-2000, exact în ultima zi în care se mai acceptau candidaturile.
Prin această manevră, TRAIAN BĂSESCU şi-a creat imaginea de salvator al Partidului Democrat, demarând practic acţiunea de înlăturare a lui Petre Roman din funcţia de preşedinte al PD.
Pentru aceasta, s-a autoimpus ca director al campaniei electorale a lui Petre Roman, poziţie din care l-a sabotat pe acesta sistematic, asta făcând ca Roman să obţină, în toamna anului 2000, de trei ori mai puţine voturi decât PD, partidul pe care Roman îl reprezenta. Este de notorietate faptul că mai mulţi şefi de filiale ale partiduli au fost sunaţi de TRAIAN BĂSESCU, cel care le-a cerut să se concentreze exclusiv pe campania parlamentară, în detrimentul celei prezidenţiale a lui Petre Roman.
Apoi, în anul 2001, s-a folosit de liderii din PD, Berceanu, Duvăz, Sassu, Simona Marinescu pentru a obţine voturile congresului PD, înlocuindu-l astfel din funcţia de Preşedinte al PD pe Petre Roman.
La acelaşi congres, imediat după ce a fost numit preşedinte, şi-a sacrificat aliaţii amintiţi mai devreme, niciunul dintre ei nemaiobţinând funcţiile promise în conducerea PD.
De atunci, toti liderii marcanţi ai PD, cu excepţia lui Radu Berceanu, au părăsit partidul condus de TRAIAN BĂSESCU, din cauza stilului dictatorial pe care acesta l-a impus în conducerea formaţiunii politice.
În perioada 2001-2004, TRAIAN BĂSESCU şi-a folosit poziţia de primar general al capitalei pentru a-şi impune o nouă imagine publică, aceea de unic adversar al partidului de guvernământ, pregătindu-şi astfel ascensiunea spre cea mai înaltă demnitate în stat, funcţia de Preşedinte al României.
Lansarea acestei adevărate campanii a fost făcută de TRAIAN BĂSESCU printr-o declaraţie care-i defineşte stilul de a face politică, acuzându-l pe Adrian Nastase.
În continuare, TRAIAN BĂSESCU a purtat un război de gherilă cu Adrian Năstase, război care pe fondul nemulţumirilor sociale şi al deteriorării imaginii PSD, i-a atras o simpatie tot mai largă în rândurile populaţiei.
În final, singurul obstacol în faţa nominalizării sale ca reprezentant al Alianţei PNL-PD în cursa prezidenţială l-a reprezentat Theodor Stolojan, candidatul desemnat al alianţei.
TRAIAN BĂSESCU a reuşit să-l determine pe acesta să se retragă din cursa pentru preşedinţia României şi din viaţa politică, cu numai trei săptămâni înaintea campaniei electorale, în urma unei intense acţiuni de constrângere, de manipulare şi de şantajare a lui Theodor Stolojan, orchestrată de… forţe oculte. Episodul a rămas in conştiinţa populară drept scena primului plânset băsescian şi al pateticului „dragă Stolo”…
Când vine vorba de muzică bună, de ritm şi de dans, mă gândesc la verile dogoritoare şi la locurile în care ne adunam să petrecem până târziu, când nu existam decât noi şi dorinţa de-a profita de fiecare moment ce ne-aducea mai aproape de ea. Şi împreună migram, la fiecare început de cântec, spre alte scenarii de lumi, pe care le construiam prin atingeri de mâini şi-nlănţuiri de priviri.
Câteva din discotecile „desuete” de ieri s-au transformat azi în cluburi sau pub-uri de unde zbiară sau doar îşi recită frustrări paraziţi, mafioţi sau andrele mai neinspirate decât cele de tricotat. Altele, mai puţin…cameleonice, au sucombat sub presiunea cerinţelor pieţei de showbiz. Aha, ştiam eu ca nu e vorba de muzică, ci de-un melanj insipid de indivizi ce fac bani din exploatarea apetitului pentru kitsch sau, să zicem, pentru banalul prost gust.
Şi uite-aşa am ajuns să pândim câte-o seară de muzică bună în…pub, sau în…club. O dată pe săptămână, să nu prindem nărav, de obicei marţea, când te trage aţa spre odihnitorul tău pat. Aşa e, sunt mulţi pictori ai lumii şi-n muzică, unii artişti, alţii zugravi, alţii patroni sau oameni de showbiz.
Noi însă zâmbim şi-n picioarele goale, desenăm compromisuri pe podeaua din camera ta: mutăm scaune, mese şi la o adică strângem şi canapeaua, să ne facem ringul nostru de dans chiar şi-ntr-o seară de vineri…
Bătălie mare, în săptămâna ce-a trecut, între UB40 şi Bob Marley. Deşi ultimul e recunoscut official drept The King of Reggae, cei dintâi au reuşit să câştige, la mustaţă, adică la diferenţă de-un vot, cu 8 la 7 opţiuni, cu melodia „Kingston town”. Cam bănuiam că acestea vor fi fruntaşele rundei, să zic aşa. Cu toate astea, Aswad a strâns voturi neaşteptat de multe, 4 la număr, iar Laid Back s-a bucurat de 3 dintre opţiunile voastre.
Cu hitul câştigător vă veţi putea întâlni miercuri şi joi, de la 12.30, la radio sau pehttp://www.ardeleanulfm.ro, la ascultarea on line, asta dacă veţi fi aproape de emisiunea „Trafic cu hituri”, ca şi vineri seara, de la 20.30, la „Promenada de seară”.
Regulile de-aici au rămas acelaşi: avem cinci piese muzicale care candidează pentru hit-ul săptămânii viitoare, dintre care voi trebuie să alegeţi una singură, cu precizarea că propunerile mele nu se exclud una pe cealaltă. Votul vostru trebuie să exprime, dacă vreţi, preferinţa, poate de moment, pentru o anumită melodie.
Ca de obicei, propunerile muzicale vin şi azi de la mine, ca să aveţi timp să vă alegeţi hit-ul preferat până duminică seara, la ora 24.00. La sfârşit de week-end, contabilizăm voturile şi de luni până vineri, în săptămâna ce urmează, power-play-ul emisiunii „Trafic cu Hituri” va fi piesa care obţine cele mai multe voturi. Simplu şi uşor de urmărit, rezultatul, chiar de voi. Vă reamintesc: puteţi vota o singură dată, o singură piesă din cele cinci propuse, exprimându-vă explicit opţiunea printr-un comentariu la post-ul respectiv.
