Trafic cu Hituri (runda 21)

Dacă aş scrie un manifest împotriva a tot ceea ce ne irită, enervează sau demotivează, cred că l-aş scrie pe muzică bună, poate aş reuşi astfel să subliniez că trăim într-un glob de sticlă colorată până la pestriţ, într-o lume a contrastelor.

Îmi place să cred că sunt dintre căutatorii de cuvinte. E o-ndeletnicire mai anevoioasă, în care uneori îţi mai zdreleşti genunchii de câte un recif înţepenit într-o muţenie de-abis molatec. Şi niciodată nu atingi, cu vârful degetelor firii, ţărmul oceanului de litere. Te laşi purtat de vântul vânător de valuri, între un răsărit de sine şi un asfinţit  de noi. Clespsidra ta nu se hrăneşte cu nisip, ci cu îmbrăţişări de gânduri şi cuvinte…

Eu mă îndrept, ca un copil ce-aleargă înspre ziua următoare, către căutătorii de idei. Dintr-o bucată de vis, îmi aleg frântura de mâine. Dintr-o pagină de carte, mă opresc la rândul de azi – un manifest. Iar dintr-o uitare de cântec, îmi rezerv partitura de ieri. Şi e ciudat cum mâine, astăzi devine ieri…

În muzică, chiar dacă orice e posibil, săptămâna ce-a trecut a fost totuşi una previzibilă, sub raportul votului, la „Trafic cu hituri”: Leonard Cohen a câştigat fără probleme, cu 9 voturi, fiind urmat de cei de la BZN, cu 6 voturi. Genesis şi Drifters şi-au împărţit frăţeşte locurile trei şi patru, cu câte 2 voturi, în timp ce bunicuţa Tina Turner n-a reuşit, de data asta, decât un vot în dreptul ei.

Cu hitul câştigător vă veţi putea întâlni miercuri şi joi, de la 12.30, la radio, asta dacă veţi fi aproape de emisiunea „Trafic cu hituri”, ca şi vineri seara, de la 20.30, la „Promenada de seară”.

Săptămâna aceasta, la „Trafic cu hituri”, probabil sub imperiul stângii la replică, vizavi de ceea ce trăim în general, mi-am spus să vă ofer câte ceva din ceea ce eu am numit muzica-manifest. Sigur, am încercat să nu ignor faptul că mâine e şi 1 iunie, ziua noastră, a tuturor celor ce suntem sau n-am încetat să fim nişte copii.

Regulile au rămas aceleaşi: avem cinci piese muzicale care candidează pentru hit-ul săptămânii viitoare, dintre care voi trebuie să alegeţi una singură, cu precizarea că propunerile mele nu se exclud una pe cealaltă. Votul vostru trebuie să exprime, dacă vreţi, preferinţa, poate de moment, pentru o anumită melodie.

Ca de obicei, propunerile muzicale vin şi azi de la mine, ca să aveţi timp să vă alegeţi hit-ul preferat până duminică seara, la ora 24.00. La sfârşit de week-end, contabilizăm voturile şi de luni până vineri, în săptămâna ce urmează, power-play-ul emisiunii “Trafic cu Hituri” va fi piesa care obţine cele mai multe voturi. Simplu şi uşor de urmărit, rezultatul, chiar de voi. Vă reamintesc: puteţi vota o singură dată, o singură piesă din cele cinci propuse, exprimându-vă explicit opţiunea printr-un comentariu la post-ul respectiv.

Iată şi propunerile ediţiei:

Spor la vot!

Mărul discordiei. Sau despre blogul lui Vali Badea

Băiatul ăsta-mi place că e viu. Îi simţi sarcasmul, învăluit în fumul de ţigară, încă din preview. Se-mbracă doar în negru, probabil anticipând momentul în care, disperat, o să le ceară polonezilor să ne trimită tot un Topolev, pe post de-aeronavă prezidenţială — ar fi un doliu naţional pe care l-ar experimenta cu faţa proaspăt rasă şi chiuind pe scara blocului, în rând cu pensionarii, cu-o floare la rever in loc de panglică…

Să nu uit, ţin să vă dez-informez: de mic vroia să fie căpitan de vas sau măcar avocat, dar n-are ochi coţcar  şi-acum e mult prea mare să mai stea pe scăunel.

Nu bea nici ăsta din oranjada naţională, e de-al nostru. Şi are alergie la cretini. Românul de rând îi pare aidoma soldatului sovietic ce-a stat trei zile sub gheaţă cu ţigara-n colţul gurii, şi tot mort a ieşit. De vină o fi fost probabil curba…de sacrificiu.

Până la urmă, în ciuda dispreţului şi-a sumei de trăiri contradictorii, ce te-ar putea prăda de-umor când îi auzi pe derbedeii pedelei, când îl citeşti, îţi râzi ca un mogul în barbă. Devii şi cinic, la o adică, de patria ţi-o cere…

„România este un pamflet şi trebuie tratată ca atare…”

Vă pupă Emiluţ. Pe portofel…

N-o să vă plictisesc prea mult, vorbind din nou despre coiotul fără coa-mă, ce-şi zice premier. De mă-ntrebaţi pe mine, individul e mai degrabă un soi de cancelar al nopţii, un corifeu afon, pipernicit şi lipicios al unui întuneric derbedeu. Singur, piticul de grădină nu e capabil nici măcar să stingă luminiţa, din cauze prea lesne de-nţeles pentru orice zevzec: chiar ridicat pe vârfuri si cu mânuţa-i durdulie întinsă ca o cârpă la uscat, tot n-ar ajunge la întrerupător.

Mă uit tâmpit la lumea-n care ei ar vrea să mă dizolv şi nu îmi regăsesc, sub masca umilinţei, a degradării condiţiei bipede ori a nemerniciei nici chiar un reper. Şi mă întreb de nu m-am rătăcit printre străini la mine-acasă. Nu am nevoie de vreun far ce să-mi călăuzească paşii sau către care să-mi îndrept privirea la apus, ar fi de-ajuns şi-o pală pâlpâire de lumină. Însă nu-i. E beznă şi zornăitul mercantil al celor două monezi din buzunar îmi prevesteşte altul, mult mai apăsător, rănindu-mi gleznele în rand cu ceilalţi aspiranţi.

Visez, probabil. În intersecţii, astăzi sunt purtător de amabilităţi. Mi se întâmplă uneori, de obicei când cânt cu Luciano la volan. Şi dau prioritate, generos, unei maşini ce-avea inscripţionat pe portbagaj „Pink Floyd”. O doamnă la 40 de ani, frumoasă ca la 20, nu pridideşte să îmi mulţumească din mâini, din faruri, din becurile de avarie şi mai să calce-un poliţist. Din fericire, organul a scăpat nevătamat, nu şi chipiul răsturnat stângaci, de teama marii treceri, sub roţile voioase (de aşa îmbrăţişare) ale unui camion. „Aşa se-ntâmplă când dai prioritate la proaste!”, îşi scuipă organul umilinţa, enervat pe mine. Cobor geamul mai tare şi-l aprob cu compasiune pentru situaţia-i jenantă, de cap de gland fără prezervativ: „Aşa e, ai dreptate, e plină lumea de dobitoci fără chipiu!”. Şi ca pe poligon, rulez încet, ţintit, cu-n singur scop: să nu iau basca între roţi şi nici pe lângă.

Pe pieptul de curcan, stă scris cu litere fudule: Ag. Emil B. Ai fi putut fi prim-sinistru, Emiluţe, ai toate calităţile, şi tu pierzi vremea-n târg suflând ca un copil în fluiericea de la gât… No pa! Te pupă tata!

Trafic cu Hituri (runda 20)

Dup-atâta sărbătoare, iar se-arată muzica, soarele şi zâmbetul fericit de dimineaţă, provocat de gândul că te-ntorci la serviciu abia marţi. Or fi azi cele trei ceasuri rele în care nu creşte iarba, da’ lunea firul verde zău că nu creşte toată ziulica.

Îmi place să privesc muzica, să o ascult şi să îi văd şi pe alţii cum se bucură de ea. Sigur că felurile în care îţi poţi manifesta afinitatea pentru un anumit ritm sunt multe şi mărunte, de la bâţâitul din picior (preferatul meu ) şi până la zdrăngănitul materiei cenuşii, cu pletele sau chelia-n vânt. Unii mai mormăie câte-un refren, aproape timid, alţii îl fluieră până la intrarea-n biserică…

În ce mă priveşte, habar n-am în care din momentele mele bune sunt mai vocal: la radio, unde mă-ncuie ăştia-n studio, enervaţi de trilurile mele, sau acasă, sub duş, în sanctuarul meu de plexiglas, unde fericirea posibililor…beneficiari e că pereţii sunt groşi.

Dintre toate stângăciile mele, ca să fiu delicat cu mine însumi, una care mă enervează e antitalentul în ale dansului. În afară de vals vienez şi rock’n roll, la care m-a stresat nevastă-mea cu lecţii de dans vreo câteva luni înainte de nuntă, sunt la fel de graţios precum Bator din „Fefeleaga” lui Agârbiceanu… Dar dacă dansatorii au ce arăta, sunt ca un voyeur-ist, nu-mi dezlipesc privirea de unduirea intimă ori curtezană şi la final aplaud negreşit, nu mă zgârcesc.

Până la urmă, runda de „Trafic cu Hituri” ce-a trecut a confirmat o  trupă pe care-o vedeam victorioasă de la primele voturi: The Connels pare c-a placut mai mult şi a strâns 9 voturi, terminând pe prima poziţie. Credeam că Billy Idol ne-ar putea oferi o surpriză la un moment dat, răsturnând previziunile, dar a terminat turul de forţă pe locul doi, cu 5 voturi. Spin Doctors s-au ales cu 4 voturi, şi uite că nu doar Melami a votat cu ei  Nu ştiu dacă îţi ia doar „7 seconds” să traversezi „Route 66″, însă e cert că cele doua piese   s-au înghesuit pe ultimul loc, cu câte 2 opţiuni.

Cu hitul câştigător vă veţi putea întâlni miercuri şi joi, de la 12.30, la radio, asta dacă veţi fi aproape de emisiunea „Trafic cu hituri”, ca şi vineri seara, de la 20.30, la „Promenada de seară”.

Finally, avem o câştigătoare a cerceilor oferiţi de Teodora cu bijuteriile. Stăteau pe biroul meu de-atâta timp, încât începusem să-mi fac probleme, având în vedere că îmi jurasem în barbă că eu n-o să-mi găuresc urechile nici pentru luna de pe cer. Mary e cea care din nou a nimerit, prin vot, power-play-ul săptămânii. În condiţiile în care Delia a ales să se abţină runda trecută de vot, intuiţia şi bunul gust au făcut-o pe Mary câştigătoare. Felicitări sincere! O să te contactez pe e-mail pentru a stabili modul în care cerceii vor ajunge la tine.

În săptămâna asta, că tot nu s-a lucrat luni şi nu m-am întâlnit cu coada mea de mătură din studio-ul radioului, partenera perfectă de dans (nu cârâie când o calc pe picioare), o să vă las vouă plăcerea muzicii şi-a dansurilor printre voturi…legănate. Eu voi dansa aşa cum ştiu mai bine, printre litere, puţin sfios, dar împăcat că ştiu destui ce-o fac mult mai aiurea decât mine: sunt un „modest”, da, ştiu…

Regulile au rămas aceleaşi: avem cinci piese muzicale care candidează pentru hit-ul săptămânii viitoare, dintre care voi trebuie să alegeţi una singură, cu precizarea că propunerile mele nu se exclud una pe cealaltă. Votul vostru trebuie să exprime, dacă vreţi, preferinţa, poate de moment, pentru o anumită melodie.

Ca de obicei, propunerile muzicale vin şi azi de la mine, ca să aveţi timp să vă alegeţi hit-ul preferat până duminică seara, la ora 24.00. La sfârşit de week-end, contabilizăm voturile şi de luni până vineri, în săptămâna ce urmează, power-play-ul emisiunii “Trafic cu Hituri” va fi piesa care obţine cele mai multe voturi. Simplu şi uşor de urmărit, rezultatul, chiar de voi. Vă reamintesc: puteţi vota o singură dată, o singură piesă din cele cinci propuse, exprimându-vă explicit opţiunea printr-un comentariu la post-ul respectiv.

Iată şi propunerile ediţiei:

Spor la vot!

Ziua taxei de apoi

Dac-a fost marţi, m-am dus, în virtutea celor trei ceasuri rele, să-mi plătesc impozitul pe nimic. Sau pardon, sfânta datorie suverană…

De dimineaţă mă enervase-un cretin eunuc ce-şi parcase BM-ul aţă-n faţa porţii mele de-acas’. BMW =  big money waste, mi-am zis, în timp ce mă pregăteam de obişnuita operaţiune de răzbunare.

În situaţii din astea, devin tare iute hipertensiv şi nu mă omoară simţul civic deloc. Ziua începuse bacovian, sub auspiciile unei răpăieli ude bine, ce-mi zburlise privirea ca unui căţel domnesc. Dormisem (din nou), înghesuit de copii, cu corpul în pat şi cu capul pe noptieră, trezindu-mă şifonat ca o pânză de velier. Aveam o privire din aceea, despre care-un prieten spunea amuzat: „Mă, iar ai ochii mici, roşii şi prietenoşi!”… Cu primele două hai că o nimerise, dar zău că dând peste bolidul ăluia, nu mă-ncerca nici cea mai palidă amiciţie.

Prin urmare, îmi trag gluga pe cap şi pe dată scornesc nume din numere. Ştiţi şi voi, pun pariu că fiecare aproape se joacă, uneori, combinând literele plăcuţelor de înmatriculare. Chestiile astea, potrivelile precum rebusul motanului negru le ţin minte, mai ales când vine vorba de boturi de tablă cu care mă tot întâlnesc prin trafic. Deh, umblu cam mult…

În dimineaţa asta, ultraşul ce-mi blocase poarta era nou iţit. Mă tot uit la numărul lui, prins de meteahna cea veche despre care tocmai ce-am pomenit şi văd trei litere cu spaţiu maaare-ntre ele. De-aicea deduc repede că e vreun şmecher cu dinţii de aur sau cu zgardă la gât, tot gălbuie, fireşte. Măcar a avut decenţa să nu-şi personalizeze numărul cu prost gust, a fost niţel mai subtil: „H M S”, citesc eu. Adică „handicap mintal sever”, traduc repede…

Cum în faţa porţii mele nu-i loc de parcare pentru handicapaţi, rapid mă decid să nu-l cruţ, aşa că pun în practică operaţiunea de răzbunare de care vă povestisem mai devreme, înainte de-a deraia: nevastă-mea e dentist, aşa că dau fuga în cabinet, înşfac spray-ul de ungere a pieselor de mână ( a se citi lubrifiant la greu), tâşnesc iar afară şi ca un puşti cu graffiti desenez cu uleiul ditai trifoiul pe parbrizul ăluia, să-i poarte noroc. Na, fi-ţi-ar năravul al dracului! Ǎsta sigur a votat cu Băsescu, simt nevoia să trag o concluzie…pertinentă, cum altfel?

La trezorerie, bate vântul degeaba, ard cucoanele gazul ca parlamentarii benzina, iar şezătoarea e-n toi. Vreo patru cadâne trecute arborează la vederea-mi un rictus ca un fel de unitate de măsură a acrelii. Evident, mă doare-n bocanci că le-am spart cuftăiala, cum se zice pe-aicea. Una-mi comunică, satisfăcută să mă vadă scobindu-mă-n buzunare, o sumă grosolan mai mare decât cea pentru care eram pregătit sufleteşte s-o achit. Cică diferenţa o reprezintă nişte regularizări, dar nu e prea clar nici pentru ea ce e cu ele, decât că trebuie neapărat plătite. Ştiam că iar mă regul(ariz)eaza Statul,  şi gândul ăsta mă-nveselea ca pe geamgiul ce pică pe spate, cu marfa sub braţ.

Îmi zice c-ar trebui să-mi mai bage şi nişte penalizări, că am întârziat cu prima tranşă vreo  două luni. „How much?”, răspund eu oftând din toţi rărunchii, precum un asin abuzat. „Nu ştiu, vreo 9 lei, să iasă sumă fixă e bine?”, zice coana vampiriţa. „2 nu se poate? Sau măcar 4, că iese şi-aşa sumă fixă”, plusez eu, minunându-mă ca la poarta cea nouă că până şi-aicea, mai nou, e tocmeală. Nu sunt scârţar chiar deloc, dar furaţi-mă naibii finuţ, ce pisici?! „Nţţţţţţţ, nu se poate! 9 rămâne!”, sună verdictul. Dau să plătesc, sufletul: „Vă încasează colega!”

Afară ploua, vorbă de preşedinte. Iar mie-mi zbiera, surmenat, neuronul: „Bugetari, zici, cucoană? Nu puteai să-mi iei tot mata şi bănuţii? Era necesară, indispensabilă chiar, o altă matroană, cu salariul mai mare sau egal cu al tău? Sigur a votat şi asta cu Băsescu, se vede-n privirea-i balcâză de cloşcă ridicată de pe ouă, concluzionez tracasat”…

Azi e 19 mai. Anul de graţie 2010. Ca să revin à nos moutons, tot anul trecut de la tentativa de zvâcnire a conştiinţei unui neam de-adormiţi s-a scurs cam degeaba. N-am avut nici atunci suficientă raţiune să-l mazilim pe nebun. Acum parcă începem să-l mirosim de pungaş pe corsar, dar instalaţia ne e goală de sânge. Puţa-i tot bleagă, nu s-a sangvinizat printr-o minune celestă. Nici n-avea cum, în fond suntem doar o fantoşă…

Dar ce ne facem, prieteni, dacă hâtrul luntraş Charon, lovit în moalele pungii de criză, n-o să se mai mulţumească numai cu-n ban?…