Trafic cu Hituri (runda 8)


Au vrut să-mbine eternul feminin cu muzica şi au născut legende…

Sunt muzicieni ce reuşesc cu o dezinvoltură dezarmantă să te farmece şi să-ţi răpească clipe de melancolie, sau să îţi picure şuvoaie de-amintiri sub tâmple. La fel cum sunt femei ce te seduc cu-n simplu nume, stingher în versul fără tine, călătorule…

Probabil că pentru a se împlini, şi visele aşteaptă să le dai un sens, la fel cum cântecul aşteaptă să te-opreşti din drum şi să-l asculţi, nu să-l auzi, ori să-l trăieşti, nu doar să-l simţi…

Prieteni, eu aştept un vot, prin care să veniţi să-mi confirmaţi afinitatea pentru bunul gust, şi o pasiune simplă, dar profundă pentru libertatea de a refuza ciupercăria râncedă în care-au transformat eternul liric maneliştii, de exemplu.

Până săptămâna viitoare, sper să mă înţeleg cu Teodora cu bijuteriile şi să reuşesc să postez şi fotografia cerceilor pe care-i punem la bătaie ca premiu pentru finalul lunii. Pe lângă minunăţia asta, o să v-aştepte şi 3 CD-uri din compilaţia “Trafic cu Hituri”, vol. 1, pe cei mai consecvenţi la vot, dar şi mai consistenţi în comentarii dintre voi.

Buuun, haideţi s-o luăm din nou cu regulile: avem cinci piese muzicale care candidează pentru hit-ul săptămânii viitoare, dintre care voi trebuie să alegeţi una singură, cu precizarea că propunerile mele nu se exclud una pe cealaltă. Votul vostru trebuie să exprime, dacă vreţi, preferinţa, poate de moment, pentru o anumită melodie.

Ei, de data asta a fost mult mai uşor, deşi voturile au fost şi mai multe decât data trecută. Cu toate astea, Nicu Alifantis şi-a adjudecat runda fără drept de apel, cu jumătate din opţiuni, adică 15. L-a secondat Laura Stoica (Dumnezeu s-o ierte!), cu 5. Mondialii s-au ales cu 4 voturi, în timp ce Loredana şi Iris abia au strâns câte 3.

Cu Nicu Alifantis şi frumoasele versuri ale lui Nichita vă veţi putea întâlni miercuri şi joi, în direct la radio sau pe net, dacă veţi asculta emisiunea Trafic cu Hituri, sau vineri, de la 20.30 la Promenada de seară.

Ca de obicei, propunerile muzicale vin azi de la mine, ca să aveţi timp să vă alegeţi hit-ul până duminică seara. Voi trebuie doar să votaţi şi să motivaţi alegerea făcută. La sfârşit de week-end, contabilizăm voturile şi de luni până vineri, în săptămâna ce urmează, power-play-ul emisiunii “Trafic cu Hituri” va fi piesa care obţine cele mai multe voturi. Simplu şi uşor de urmărit, rezultatul, chiar de voi. Vă reamintesc: puteţi vota o singură dată, o singură piesă din cele cinci propuse, exprimându-vă explicit opţiunea printr-un comentariu la post-ul respectiv. Cele mai interesante comentarii ale voastre şi motivele pentru care aţi votat piesa câştigătoare vor fi citite ON AIR, luni, puţin după ora 12.30.

Pentru aceia dintre voi care nu sunteţi în preajmă la ora stabilită, înregistrarea radio poate fi ascultată chiar aici pe blog, într-un update media al postului, începând de luni după amiaza. Aşa că nu uitaţi să vă întoarceţi din drum la runda precedentă, pentru a vă putea asculta comentariile şi votul citite pe post, dar şi pentru a descoperi modul în care power-play-ul votat de voi a ajuns să fie difuzat la radio.

Iată şi propunerile ediţiei:


 Spor la vot!

76 comentarii

  1. Salutare si la multi ani, dragele mele! Salutare si bun regasit si voua, dragilor. Runda asta a fost tare disputata, pe bune! Dar si-a adjudecat-o, la mustata, sir Elton John, cu 8 voturi. A tinut aproape Neil Sedaka, culegator de 7 voturi si i-au urmat Colibri, cu 4 si Beatles, cu 3 voturi. Multam fain, dragii mosului, pentru vot si pentru vizite, de maine va astept la o demomstratie de rock pe bune. Numai bine!

  2. [...] verticale şi convingeri ferme, între documentare, expozeuri, analize şi alunecări ritmate pe un portativ vibrant sub rezistenţa partiturii, aleg să mut nebunul (de la Cotroceni) încă o căsuţă, [...]

  3. raman mereu la kenny rogers acum in fiecare seara inainte de culcare il ascult datorita tie teo si visez foarte frumoss …….te pup si o seara mirifica iti doresc

  4. Mie imi place numele meu si al tau :) Votez Oh! Carol ….nu ca celelalte mi-ar fi indiferente!

    • “Darul lui Dumnezeu”…suna bine numele, intr-adevar, si eu ma laud mereu cu el, desi meritul nu-mi apartine :P Cum ar putea sa-ti fie indiferent un cantec ca acesta? Doar suntem aia 1%, nemanelizati. Pe curand, iti multumesc si astept fotografia cerceilor, pe luni.

  5. Nu stiu daca voi putea vota! Fiecare melodie imi genereaza cate un scenariu. La Nikita imi place cel mai mult soundul si mi-as dori sa fiu invitata la dans oricand pe acest blues superb. Oh Carol! este melodia pe care as putea flirta. Michelle este hitul potrivit atunci cand esti iubit sau te simti iubit. Miruna este cantecul pe care il asculti la un foc de tabara in studentie iar Lucille este piesa maturitatii, cand dupa un esec in dragoste, cineva te face sa te simti mai frumoasa ca oricand!……hmmm….Si uite ca am reusit sa ma decid! Pentru toate motivele acestea votez: Kenny Rogers!

    • Chiar si-n iubire, implinirea e mai buna mai tarziu decat…prea tarziu. Ma bucur ca tu ai descoperit-o. In rest, superba motivatie, m-ai lasat fara cuvinte…

  6. Cel mai cunoscut hit Neil Sedaka, Oh! Carol ( 1959)! Si daca si azi rezista inseamna ca este muzica de calitate! Si daaaaa aveti dreptate ascultam melodia asta si in liceu…ehhh ce vremuri!

    • Bine-ai venit, Lenya, ma bucur ca ti-ai facut timp sa treci pe-aici! Adevaratele valori nu pier niciodata, si mai ales cele muzicale, pentru ca de ele se leaga amintiri, sperante, ganduri, vise si…uitari. Si tu…in liceu, ascultai Neil Sedaka?…

      • Bine te-am gasit Teo! Da, era altceva atunci nu? Pentru ca cele mai dulci amintiri sunt cele din tinerete. Cele mai bune povestiri si dezvaluiri de secrete sunt cele din adolescenta. Dar nu spuse imediat dupa momentul in care le traiesti, ci dupa cativa ani.Treci printr-un moment foarte greu si crezi ca tu esti unica persoana din Univers care sufera, trece ceva timp si uiti de clipa de tristete. Atunci de ce ne consumam atat, daca avem in final sa uitam clipele acelea? De ce suntem facuti sa uitam? De ce suntem facuti sa suferim? Poate ca trebuie sa gustam si din miere si din venin ca sa ne dam seama intr-adevar de sensul vietii. Poate ca asa este viata simpla compusa doar din rau si bine, din dulce si amar, din bucurii si tristeti; din extremitati.Ca sa pretuiesti fericirea trebuie sa gusti din tristete, ca sa pretuiesti prietenia trebuie sa afli ce este singuratatea!

  7. SALUT TEO.VOTEZ PE KENNY ROGERS,UN ARTIST ADEVARAT,UN BARBAT ADEVARAT .MUZICA LUI VA INCANTA ,SI MAI MULTE GENERATII DE AICI INCOLO.ASTA E PAREREA MEASI O SUSTIN CU TARIE,IAR DACA M-AS MAI NASTE ODATA ,TOT CU EL AS VOTA.O SEARA PLACUTA TIE SI TUTUROR IUBITORILOR DE MUZICA DE CALITATE.

    • Bine-ai poposit aici, in clubul nostru, al pasionatilor de muzica buna, Adriana! Asa e, Kenny Rogers e exact cum l-ai descris tu, ma bucur ca ti-am oferit prilejul de a te delecta si te-astept sa mai revii.

  8. Doua dintre melodiile ce imi plac foarte mult dar intre Nikita si Oh! Carol castiga a doua.Oricum superbe amandoua.O seara buna tuturor

    • Iti multumesc, Ana Maria, o seara frumoasa si tie, si pe curand!

  9. Pe cand erau proaspeti invatacei de engleza, fratii mei cantau cu multa placere “Oh! Carrot”, motiv pentru care in familie il recunoastem drept “cantecul lui Morcoveata”. Abia mai taziu au gasit-o pe Carol. Rezista peste generatii ca si povestea :) .

    • La asta chiar nu ma gandisem, dovada ca putul gandirii ori al imaginatiei nu seaca niciodata…

  10. Votez pasarea colibri!!! si cum spunea cineva mai sus, mi-ai placea sa ma cheme, chiar si pentru 5 minute, Miruna.

    • Iti multumesc, Delia, bine-ai venit pe-aici, m-as bucra sa ne mai intalnim la vot…

  11. Vroiam sa-ti atrag atentia ca am scris o povestioara in care apari si tu. Din pacate ping-ul vad ca nu a ajuns la tine desi a fost “executat” in mod corect. La unii a ajun, la altii nu. Nu stiu de ce.

    • A ajuns pana la urma, Dane, speram sa si votezi, dac-ai ajuns pe-aici:) Super articol, ti-am lasat un comentariu.

  12. Sunt muzicienii care te farmecă dezinvolt fără să te poţi împotrivi, sunt nume care au inspirat poezii ce au ajuns pe partituri şi sunt eternele seducţii care ignoră cu lejeritate trecerea timpului.
    Sunt cântece care traversează generaţii, fără să-şi fi pierdut din farmecul iniţial, şi nu ştiu cum reuşeşti tu, dar de fiecare dată ne provoci să facem imposibilul. Adică, să alegem doar una dintre piesele pe care le propui, ştiind prea bine că ne pui în încurcătură.
    Mă gândesc acum că tare mi-ar plăcea, fie şi pentru 5 minute, să mă cheme Miruna… Se cheamă că am votat! Mulţumesc pentru melodiile alese, Teo, aici în “urna” virtuală, dar şi la radio, în fiecare din emisiunile tale. Pe curând!

    • Ei, de-as fi fost femeie, cred ca m-as fi multumit sa ma cheme oricum dintre cele cinci, ca sa nu creez favoritisme. Alegerea ta nu ma surprinde, e multa poezie si sensibilitate-n melodia asta, iar cuvintele tale ma fac sa zambesc…complice, bucuros ca mi-am atins, din nou, scopul. Multumesc.

  13. [...] Victor Ionescu, Cristian Lisandru, Simion Cristian, Evergreen, Geanina Lisandru, Teo Negură, Gabriela Savitsky, [...]

  14. neil sedakaaaaaaa ……nu puteam incepe ziua mai bine….:))))multumesc teooooooo ramai mereu prietenul meu de suflet….te pup si o zi minunata

    • Draga mea Simona, nu voi tine cont de acest vot pentru ca ai votat si ieri, cu Kenny Rogers, dar iti multumesc pentru cuvintele tale si te astept oricand cu placere la o cafea virtuala, pe cea mai buna muzica…

  15. Oh! Carol…Aproape ca uitasem de ea. Multumesc ca ai reamintit-o :) E frumos sa vezi cum o melodie ramane atat de populara, chiar si la atatia ani de la aparitia ei (judecand dupa videoclip, as zice ca melodia dateaza dinaintea anilor ’60. Sa ma corectezi daca am gresit:) )
    Cu toate acestea, saptamana asta merg pe mana lui Sir Elton John, pentru ca este singurul care a reusit sa imi atinga sensibilitatea feminina (nu ca celelalte melodii propuse nu ar merita si ele laudate). Cat despre videoclip: atat de expresiv incat nici nu am nevoie sa am sonorul pornit atunci cand il vad pentru a intelege ce vrea sa exprime melodia.

    • Salutare, Veve! Piesa e din 1959, dar parca ar veni din anii ’80 sau chiar ’90, atat de vie e si astazi. Ma refer la “Oh, Carol”.
      Elton e inconfundabil, trecand peste toate aspectele vietii lui private care n-ar trebui sa ne intereseze, ramane unul din cei mai mari muzicieni ai lumii… Pe curand!

      • Intr-adevar, viata sa privata nu ar trebui sa ne intereseze. Pacat insa ca presa simte tot timpul nevoie sa scormoneasca dupa astfel de subiecte. Si ca tot veni vorba de artisti a caror viata privata incita curiozitatea omului, astept sa il vad si pe George Michael intr-o viitoare runda. Eu zic ca merita si el putin atentie :)

      • Cu siguranta, va veni si runda lui George Michael, Veve, dar…va trebui sa lupte pentru a ajunge in finala de la sfarsitul anului, aici toate lumea pleaca cu sanse egale…

  16. Între Kenny Rogers cu Lucille şi Oh! Carol -Neil Sedaka , aleg la ora asta Oh!Carol :)

    • Greu cu amintirile astea, cateodata ai doar impresia ca le poti controla, dar cel mai adesea te lasi prada lor…placuta senzatie, nu?

      • Amintirile? Nu le poţi controla, eu cel puţin nu pot şi nici nu vreau.Mă las năpădită de ele, şi cel puţin pentru o clipă mă întorc în trecut…cu senzaţii, cu fior….cu tot.

  17. Votez Sir Elton, cu ambele maini, desi nu se prea omoara el de dragul femeilor. Dar melodia este superba. Iar videoclipul inspirat! :

    • Bine-ai revenit, Melami! Intr-adevar, videoclipul e foarte inspirat, iar melodia face toti banii, cum se spune…

  18. Nikita, fără niciun fel de rezerve…

    • Multumesc, Cristi, chiar sunt curios sa-ti stiu parerea despre videoclipul…cazon.

  19. Elton John- Melodia mea preferata! Multumesc, Teo!

    • Cu mare placere, Mariana, bine-ai venit pe aici, te astept sa revii de fiecare data cu mare placere!

  20. kenny rogers magnificcccccccccccccc nu imi imaginam ca o sa-l mai ascult vreodata …….teo sunt fara cuvinte nu pot decat sa-ti multumesc din suflett

    • Imi creste inima de bucurie ca spui asta, Simona, pana la urma scopul este sa ne adunam aici cat mai multi indivizi nemanelizati si sa ne strigam in muzica buna indarjirea de-a apara bunul-gust. O zi frumoasa!

  21. Imi place camasa ta de noapte…si costumul de baie….dar mai ales sa te admir fara…cand dormi in bratele mele…deci sti teo ce aleg.

    • Si mie-mi plac tare mult cei de la Pasarea Colibri, iar ipostaza surprinsa-n versuri e tare…incitanta. La fel cum ma dau in vant dupa toate celelalte propuneri, tare grea alegere, ptiu!

      • O, da! Pui lumea in incurcatura…

  22. Cu o mica ezitare…Oh! Carol – imi place ritmul, amintiri de brate inlantuite….multumesc

    • Ezitare provocata de o anumita afinitate si pentru o alta propunere?…

      • O, da! Pui lumea in incurcatura…

    • Atunci ma bucur ca-mi iee, Carmen…

  23. Elton John- Nikita

  24. Pentru azi, Kenny Rogers, unul dintre artiştii care – o, tempora! – mi-au încântat tinereţile.

    • Buna dimineata, Florine, de data asta m-ai surprins putin cu votul tau, as fi putut paria ca te vei opri la o alta melodie, dar cand ma gandesc cat de frumoasa e asta si mi te imaginez invartindu-te ca un gentleman cu ea in brate pe podeaua ‘lunecoasa, zambesc cu duiosie…

      • He, he! Crezi că acum mă las? Viaţa încă-i frumoasă, Teo, în pofida vicisitudinilor de tot felul. Apoi, eu mi-am făcut socoteala: am de gând să mor de tânăr, dar cât mai târziu.
        Îşi mărturisesc ceva: chiar mă dădeam în vânt, în adolescenţă, după Kenny (nu-i vorbă că melodiile lui şi-acum mă farmecă), iar cu Codul Bunelor Maniere am dormit sub pernă din fragedă pruncie. Pe cuvânt!

    • Zambesc, Florine, si asta n-are cum sa ma lase indiferent, iti multumesc, prietene!

  25. Kenny Rodgers – Lucille
    … canta bine, baiatul asta !
    Voce buna, sobrietate … si la o adica serviciul 911 statea la dispozitia nevestei sale !
    Nevasta care era … :) ))
    Cowboy Lover !

    • Mai maestre, orice-ai face, ma binedispui de dimineata si-ti multumesc ca la ora asta matinala reusesti sa debordezi de-atat de bun umor:)

  26. [...] Păreri: Ada, Alex, Alta Perspectiva, Atitudini, Cristian, Flavius, Gabriela, Teo, [...]

  27. Am oscilat intre Nikita – Elton John si Oh! Carol – Neil Sedaka si am ales Elton John

    • Daca ai oscilat, atunci misiunea de a-ti face alegerea deloc usoara e implinita. Pun pariu ca ai dansat pe amandoua…

  28. salutare!
    Am revenit si eu cu un vot si imi pare tare rau ca am sarit runda 7. Votez The Beatles. Ca am crescut cu ei, ca nu am incetat niciodat sa ii plac, trecand prin toate perioadele lor si ca imi trezesc intotdeauna multe multe “amintiri din copilarie”. :)
    Spor la traficat in continuare, Teo.:)

    • Bine-ai revenit, Alina, votul nu e obligatoriu, ci doar…placut, sper eu :P Teoretic, am crescut impreuna, pentru c-am ascultat aceeasi muzica, am dansat sau ne-am batait pe-aceleasi acorduri si ne-a tresarit inima in piept la auzul acelorasi versuri. Multumesc pentru urari, te-astept oricand cu mare drag!

  29. Bine te-am regasit Teo!
    De aceasta data votez Pasarea Colibri – Miruna!
    Numai bine!
    Esti un traficant de hituri priceput! :)

    • Iti multumesc, Radu, bine te-am gasit si eu! Nici cugusturile tale muzicale nu mi-e deloc rusine…

  30. Atunci sa invatam sa dam un sens viselor…
    Votez Elton John

    • E ca si cum ai incerca sa dai un sens vietii, fiindca sunt o parte din tine, Nicole… Mersi pentru vot!

  31. [...] TEO NEGURĂ se ocupă în continuare cu traficul de hituri… [...]

  32. Votez BEATLES :)

  33. THE BEATLES !!!

  34. Elton John_Nikita!

  35. Azi voi vota pentru Neil Sedaka – Oh! Carol pentru ca mi-a facut atatea zile frumoase si o ascult mereu cu placere. Superba melodie!

    • Salutare, Agnes, ma bucur ca esti din nou prima la vot. Oare o ascultai la o discoteca de liceu, ca mine?…

      • Da, cam matinala :P . Exact,la discoteca …mi-a inseninat multe nopti de dans :)

    • Si nu-i asa ca-ti tresarea inima-n piept cand il vedeai cum se apropie si fastacit iti cere sa te prinzi cu el de mana si sa zambiti, privindu-va in ochi?… Mamaaaa, ce timid eram si eu, si-abia m-abtin sa nu ma iau la palme cand ma gandesc ca nu aveam motive…sa rosesc.

      • Daaaaa….era foarte misto. Parca alte timpuri :) Timiditatea e un lucru bun :P


Comentarii RSS URI identificator TrackBack

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s