Unii au vocatia sinceritatii

Unii au vocatia sinceritatii. Altii, pe  cea a empatiei, adica le vine usor sa se puna in locul altora, pentru a experimenta cel putin senzatiile resimtite de acestia. Sunt si unii care au vocatia responsabilitatii, a echilibrului in tot ceea ce fac, ori a pragmatismului constructiv, daca vreti. Cu siguranta, presedintele Romaniei, Traian Basescu, n-o are pe nici una dintre toate acestea. Sinceritatea presedintelui se manifesta doar in derapaje de conduita ori de limbaj suburban, si atunci e sincer pentru ca asa e el, ii vine greu sa se stapaneasca si sa poarte masca pana si-n cele mai delicate momente din viata publica.

Capacitatea prezidentiala de a empata, adica de a se pune in situatii imposibile e iarasi sublima, dar lipseste cu desavarsire. Traian Basescu ii intelege pe toti, stie ca ne e greu tuturor, declara ca e altfel decat ceilalti politicieni si ca e facut din aluatul dospit in popor, acolo unde se intoarce iar si iar pentru o baie de multime. Revenit la carma corabiei, sau a tarii, ma rog, presedintele ne demonstreaza insa ca e alaturi, trup si suflet, de orice ventriloc, lacheu ori trepanat atunci cand are, musai, un interes.

Responsabilitatea presedintelui Traian Basescu s-a manifestat in deplinatatea micimii ei in toamna trecuta, de pilda. Atunci, inainte de alegeri, va amintiti, aidoma unui pastor intelept si inamovabil, el promulga, de la inaltimea amvonului prezidential, cu titlu de capodopera, legea majorarii salariilor cadrelor didactice cu 50 de procente. Artizan al unei gogomanii electorale pe care a si legiferat-o prin propria-i semnatura, in cursa nebuna dupa voturile intelectualilor, Traian Basescu facea la acea ora ce stia el mai bine: mintea cu nerusinare, cot la cot cu “prostanacul” Geoana si cu flasneta Boc, servind romanilor inca  o mostra de responsabilitate civica, politica, economica, de pe taraba soioasa a politicii dambovitene. Atata doar ca profesorii uita mai greu, spre necazul sau, si poate de asta nici nu sunt buni la politica.

Dispretul prezidential, mitocania de iarmaroc, falsitatea ostentativa, pana si discursul involburat si intepator la adresa oricui ar indrazni sa carteasca, sa miste in front au devenit, in acesti cinci ani de mandat basescian, o carte de vizita pentru Cotroceni: cenusie, sumbra, amenintatoare, purtand, sub tenta de oranj tipator, o sete de putere aproape machiavelica, in care scopul scuza orice mijloace.

Ei bine, prin tot ceea ce face si ce nu face, prin felul in care se ia la tranta cu orice jurnalist mai insistent si desigur mai deranjant ca o musca obraznica, prin mascarada, circul, scandalurile in care se implica nu ca mediator, ci adesea ca jucator, presedintele Traian Basescu a reusit cu siguranta o mare “performanta”: aceea de a demonetiza institutia prezidentiala, de a o arunca in derizoriu, transformand-o in teatru de rafuieli personale, fie ca adversarul a fost Adrian Nastase, fie ca a fost vorba de Tariceanu sau de eternii inamici, Dinu Patriciu ori “motanul” Felix.

In conditiile date, e aproape naturala optiunea multora dintre romani de a nu mai merge la vot. Presedintia tarii s-a devalorizat, lovita de o criza de imagine fara precedent, al carei artizan e chiar cel aflat la timona, Traian Basescu. Rolului de mediator i-a luat locul cel de dictator, ai lui o stiu foarte bine si au simtit-o pe propria piele sau pe propriul buzunar, si nu o data. Votandu-l din nou pe Traian Basescu, riscam sa o simtim si noi, si atunci revenim la vocatia de popor cu fruntea tesita de talpa bocancului scalciat de interesele portocalii, ce ne vor apasa din ce in ce mai tare. E drept ca unii nu pot trai altfel, decat stapaniti, servitori la curtea desantatelor orgolii si ambitii. Dar sunt oare mai multi decat noi, care ne imbarbatam si ne spunem ca ne vom pastra verticalitatea chiar si de-ar fi sa umblam cu un bat in fund? Dureri de spate nu cred c-am putea avea, iar hernie ba, ca de, e boala prezidentiala, poate doar niscaiva dureri de cap.

Ce s-a intamplat din 2004 incoace? Din punctul meu de vedere, am involuat sub zodia racului, adica, raportandu-ne strict la institutia prezidentiala, am facut uriasi pasi inapoi. Ne-am decredibilizat in relatia cu partenerii NATO, asta si pentru ca CSAT-ul nostru a devenit inca o tribuna electorala aducand a corabie cu fundul gaurit. Prin urmare, ba retrageam sprijinul armat din Afganistan, ba il consolidam, cel putin declarativ, tradand nesiguranta, imaturitate si infidelitate, aidoma unei amante necoapte, cu titlu de partener insa. Tot pe plan extern, ca sa ramanem in sfera atributiilor prezidentiale, relatia cu marele urs roscovan de la rasarit s-a deteriorat si ea vizibil, lucru pe care il simtim cel mai bine iarna, pentru ca de la rusi vine nu doar ploaia, ci si gazul. Prin urmare, Traian Basescu a reusit contraperformanta de a raci relatiile diplomatice cu ambii poli politici importanti, daca vreti, vizitele de stat importante aici sau acolo devenind de o vreme incoace doar o amintire, pura istorie.

Pe plan intern, trecand peste exacerbarea importantei functiei de presedinte, in sensul diluarii accentuate a impartialitatii presedintelui, de multe ori cam pe langa Constitutia pe cat de des invocata, pe atat de des … driblata,  trecand peste toata aceasta poveste asadar, putem spune cu certitudine un lucru: Traian Basescu a dezamagit. Fara remuscari, dovedind falsitatea lacrimilor de acum 5 ani si acelui “draga Stolo”, presedintele si-a tradat cu siguranta electoratul ce astepta ca el sa fie asa cum a promis, adica ALTFEL. Or Traian Basescu a demonstrat cu prisosinta ca e LA FEL, doar ca acum echipa e alta, si ca interesele de familie, de partid sau personale primeaza mereu in fata interesului general, national. Sunt multe intrebarile la care presedintele are de dat un raspuns, cum ar fi de pilda acuza fraudarii alegerilor de acum 5 ani, lucru neprobat nici astazi. De fiecare data el a mizat pe memoria colectiva de scurta durata si a castigat.

Doar ca, intre timp, o neastamparata si vicioasa criza economica globala, fara carnet de partid si fara cea mai mica intentie de afiliere politica s-a abatut ca o molima cenusie si peste tara lui Traian Basescu. Ghinion, lumea a inceput sa traiasca tot mai greu, oamenii si-au pierdut locurile de munca si au inceput sa-si aminteasca: li se promisese ca “vor trai bine”. Disperati, romanii au intins mana catre preamaritul Stat, dar s-au ales cu o palma peste bot, cu un impozit forfetar si cu un pachet de masuri anti-criza debitate parca pe genunchi de vreun ucenic zilier pe la Ministerul Finantelor, pe numele sau “Nastratin” Pogea.

“Eu sunt Traian Basescu, eu sunt presedintele Romaniei”, tuna alesul neamului imporiva unui reporter acum catva timp. Vorba asta scurta, presedintele Romaniei, e ca mangaierea porcului pe burta. Plin de el, imbuibat in asteptarea Craciunului, alunecos si manjit in balacareala din cotetu-i mocirlos, el asteapta. De cele mai multe ori, sfarseste tragic. Pentru ca omul isi aminteste de fiecare data ca un porc nu poate fi un cal, si nici macar un bou. Si lucrurile astea se petrec mereu iarna…

4 comentarii

Comentarii RSS URI identificator TrackBack