Si striga cainii a pustiu

E clar. E disperare pana in plasele, si striga cainii a pustiu.

Si cand credeam ca ne-am oprit in berna, ca un ceasornic obosit de timp, suflarea lor urat mirositoare ne-alunga in prapastii si mai mari: sunt haurile unde inima-ti ingheata, inmormantata in descantec de gropar.

Dar cat putem intra la film, e bine nu? Programul de la Dacia (Felix) e, invariabil, acelasi.

Si inca ceva, dragilor. De unde naiba a scos El Maximo camasa aia cu dungi (galbene), din cufarul cu zestrea doamnei? Sau era promotie la Plus, magazinul oamenilor chibzuiti?

In concluzie, sa trai(eni)m bine! Fereasca sfantul!…

Aerul si (fr)aerul sau despre politicianul de sens giratoriu

Sunt cateva lucruri pe lumea asta, marturisesc cu jena, care ma dau pe spate. La figurat, desigur, ca altfel sunt copil cuminte cu fata de barbat, si n-am deprins prea bine viciul dulce-acrisor ori palid iluzor al smecherului Bachus.

Si dintre lucrurile astea, doua mi-au dat tarcoale, ca niste iele dezbracate de glazura-nselatoare. Primul e legat de magaria pusa la cale de coana Udrea cu licitatia lui peshte, inca un tun de vreo 20 de milioane de euro, sub palaria cu bor european a Ministerului Mediului. Preocupare mare, fratioare, pentru monitorizarea calitatii aerului, cu mijloace software de ultima generatie, musai marca Intel. Da-o dracului de libera concurenta, n-ar fi prima licitatie trucata si la cate tepe s-au dat banului public macar de-un an incoace, o va mai duce si pe asta in spinarea-i cocosata, fraierul. E si o tema actuala, ecologista de-a dreptul, capitalista, verde, nu? E insasi chintesenta vietii, de politician ori de alegator: AERUL. Dar nu pe gratis, sa avem pardon…

Cuvantul cel mai molfait in zilele acestea, prin guri ce nu miros a nestiinta, a snobism, a spaima ori a foame de ciolan, ci a principii sanatoase si integre e DOCTRINA. Si docti, infatuati, incoruptibili, seriosi, liber-schimbisti ori morometzi de comitet de bloc fac posta, excitati, doctrina.

Hai nu ma-nnebuni, uimeste-ma profesional, meserias ori ucenic, dupa inalta-ti scoala si spune-mi c-ai votat doctrina! Nu plasele, nu micii ori berica, si nu faina ori “malaiul”, nu spaga si nici chiar interesul, ci ca un democrat ce esti, cu mintea limpede de-atata liniste cat tipa dintr-un mare gol, tu ai votat doctrina. As face-o reverenta si m-as imbujora sfios ca o domnita de la pension, dar nu mai pot. Ca nu-mi da pace tocmai ea, doctrina. Ca o migrena razbunatoare pe ignoranta mea, doctrina ma supune, ma apasa, ma culpabilizeaza si-mi da un sentiment de disconfort aproape obsesiv, ce nu ma lasa ca sa privesc si peste oistea din tarcul meu de bou.

Si tot doctrina de care nu mai pot sa trec nicicum imi pare uneori un val ce-ascunde cianoticul obraz brazdat de valuri din coniacul cel mai fin, ce s-au tot spart in riduri ori cearcane invesmantate in scrobeala unui guler stramb, sub o cravata colorata dupa doctrina (de moment). De data asta, e drept, doctrina propriului lor scop, abject, murdar, infect, teluric, de gunoieri carand mormane de sperante, de iluzii rastalmacite ca niste retete compensate pentru un popor bolnav de mitul eternei reintoarceri dupa crivatul din pupa.

Si daca pe ei nu-i mana nicidecum doctrina, ci devenirea de moment, cand mai aud cate un fraer spunand ca el nu poate sa-si calce in picioare principii de o viata reunite sub sagalnica doctrina, m-apuca un bazdac si ma mananca palmele sa il carpesc sa-si vina-n fire. Politicienii nostri, intr-o proportie covarsitoare, indiferent de gasca, n-au doctrina. Si nici nu stiu ce-i aia. Se copuleaza intre ei si isi asuma valori ideologice de haita doar ca un gest de complezenta, formal, fara convingere si fara continut.

Apar ca niste clovni in clipele de cotitura si raman mereu de sens giratoriu.

Jos labele de pe Romania!

N-o sa ma apuc sa comentez rezultatele scrutinului electoral de duminica. Ele sunt clare, si nici nu mai conteaza, decat ca premiza pentru ceea ce urmeaza sa se intample: cu noi, cu tara asta amarata si cu viitorul copiilor nostri.

O sa ziceti ca sunt naiv, dar inca cinci ani cu acelasi chirias impostor la Cotroceni ar fi dramatici, pentru TOT. Nu sunt dintre cei nevertebrati, posesori de personalitate flasca sau vandabila. Pur si simplu nu pot fi asa. Habar n-am daca am de pierdut sau de castigat, si nici nu ma intereseaza. Port ochelari de cal, ca sa imi tin drumul, poate si pentru ca e al meu. Iar mainile intinse cu plicuri ori atentii le calc in picioare, fara regrete.

Psihoza, alergie ori angoasa

Acum sunt calm. In sfarsit, mi-am dat jos fundul din masina, m-am intins bine, de vreo cateva ori, pana mi-au pocnit toate oasele si brusc m-am luminat la fata: e seara-serilor, a MARII CONFRUNTARI. OK, as face bine sa n-o ratez atunci.

Imi mai lipsesc doar niste pastile de greata, in caz ca ma apuca iar damblaua. Ar fi o recidiva, de altfel, la revolutia ce se iscase dupa-amiaza in stomacul meu. Stiam ca am stomac de caine, incapator pentru te miri ce bazaconii. Ma chiar mandream ca sunt imun la muierestile varsari de fiere, si-o chioraiala insistenta o astupam cu un covrig cu sare, ori poate chiar cu-o Eugenie duhnind a studentie.

Dar sa revin: plecasem fluierand din Cluj, pe la amiaza, si nu a paguba, ci-ncrezator ca drumul va fi usor si bun. Nu ma grabeam spre nemurire, ca nu se inventase calea pentru mine si nici nu mi-o doream. Normal, purtam si pe sub guler acorduri muzicale, la cat de tare zbiera Freddie in fiecare curba in care parca ma certa, spunandu-mi sa o las mai moale. Ca cica ii soptisem la urcare ca astazi sunt cuminte la volan.

Rulam cand tare, cand mai moale, amusinand ca un ogar vreun radar pironit in tufe si doar apendicele blestemat de telefon ma mai scotea din ale mele. Si-ajung in Turda: vazusem eu la viata mea tampenii multe, si posesori si mai ceva. Dar asta le-ntrecea pe toate: si ma strangea de gat incet, ca o obsesie sinucigasa. Psihoza, alergie ori angoasa, ptiu drace! Basescu ma privea in falfait de steaguri cocotate cu sarg pe orice stalp. Si imi radea portocaliu-n nas, coclit, insinuandu-se-n pupila mea. “Iesi dracu’ de acolo, ca vars acush’, ai capiat?!”.

E disperare mare, nene, azi-maine-ajunge stema chiombul, doar pocinogul asta ne lipsea. Si cat pe ce sa vars, am strans volanul si mi-am bagat ceva in Turda, gonind sa-mi tulbur greata si s-o alung pe geam cumva. Sa fie sanatosi curcanii, eu pana nu vad iarasi cer senin in calea mea, nu ma opresc! Si mi-am proptit piciorul in podea…

E confruntare-n seara asta, duminica e vot, hai sa schimbam ceva, sa nu-mi mai fie greata sa respir in tara mea!

Poate va retin

Pe 22 noiembrie, pana una-alta, poate va fi frumos afara. Si soarele ne va zambi complice dintre nori sau dintre frunze ruginii. Ori poate va ninge cu fulgi mari si albi, sa-ngroape in imaculat portocaliul-stacojiu. Si-un vant senin si flusturatic se va opri sa fluiere un recviem pentru Maria–Sa. Ar crede-o, grandoman, si pe-asta, si daca s-ar putea, l-ar converti spre punctul cardinal incert, din harti proptite-n mintea sa. Si-ar fluiera atunci a gol, a hau, sarmanul crivat, ce belea!…

De ziua votului, eu va invit, suporteri tampi de sub pingea, papusi cu sfori de mucava spoite-n malaxorul genocidului de catifea portocalie-sangerie, sa va aflati in treaba oriunde-altundeva decat la vot. Ar fi pacat sa irositi cerneala, tusul sau culoarea, ca sa manjiti fara folos un buletin in care-ati vomita optiunea cea mai frusta pentru… tara mea.

V-ar sta mai bine micu-n pantec, pe sub pufoaica de partid, de nu l-ati mai plimba aiurea pan’ la urne, zau asa!

Si-ar fi o vreme numa’ buna de rasfoit “Levantul” pe genunchi, sa-l pipaiti din scoarta-n scoarta, ca pe-o minune ce nu se mai termina. La umbra unui crin crescand din glastra tot mai mare, sa sarutati icoana chioamba a uitare si s-adormiti apoi ca niste prunci, cu mult bun simt, macar asa, vreo zi.

Am fi o tara-n care prostia s-a culcat pe o ureche. Ca sa viseze. Monocolor, de data asta…

 

 

Azi o vedem si nu e

 “Ori sa sa revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc ! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele… esentiale !”

Uite popa, nu e popa, sau uite confruntarea, nu e confruntare… sau era dezbatere? Nu mai stiu, zau ca m-au turmentat, sunt, pana la urma, si eu, un simplu cetatean…

Dar sa o luam metodic, ca la scoala, ca tot le place unora sa se prezinte, cel putin la nivel declarativ, numai si numai cu temele facute. So, pe Traian Basescu il doare cam in pinteni de toata mascarada confruntarii cu Geoana ori cu Antonescu. E clar ca roua diminetii ca marinarul nu-si doreste o intrevedere (altundeva decat la Golden Spritz) cu oameni politici incomozi, mai ales cand stie ca il paste cel putin o duzina de intrebari, la fel de incomode, sau chiar mai acatarii. Si de aceea- o scalda, ca intr-o caldare, stiti cum se spune din popor. Ba ca ar vrea s-o faca-n trei, ba ca ar face-o numa-n doi; aflat in tranzit prin sevraj, ar prefera s-o faca si de unul singur.

Basesciene de durut timpanele

Si ce-ar mai fi de spus, nu?… Dupa atacul grobian, macabru, al marinarului betiv, spre viata intima a unui oponent politic, intamplator Crin Antonescu, mi-am spus ca nu mai pot si mi-am urlat in mine, cat m-au tinut puterile, revolta, dezgustul si durerea. Si ma dureau timpanele zdrobite de oroare, mi se uscase gatul intepenit intr-o strigare tasnita ca un fluviu viu dintr-o incremenire sumbra. Pana aici!

Cat de adanc ne afundam, subliminal ori constient, in groapa comuna sapata de matroz si de slugoii manjiti cu chip de om? Nu mai avem niciun reper, am naufragiat iremediabil in largul unei intunecimi fara hotar si fara graniceri? Si ne complacem intr-atat, incat momiti, loviti, debusolati ne-am si decis deja ca totul e pierdut si toleram accese de golan pagan din partea unui sef de stat?

E iarna-n ochiul meu si-am degerat de cand astept sa-mi fie iarasi cald. Si voi la fel, v-ati prefacut, ursuzi, in statuete de clestar, prin care poti citi sondaje si lehamite de tot. Eu tot mai sper, naiv, ca nu sunt singur, ca nu suntem putini si ca vom pedepsi, cum se cuvine, un gest nebun, vulgar, marsav. Eu sunt alegator, si voi la fel, si sta-n puterea noastra sa terminam acest spectacol de maidan. S-o facem fara ezitari, sa ne urnim la vot si sa reinventam tot ce-am pierdut acum cinci ani.

Cat despre el, Traian Basescu, a coborat in ghena, in pubela discursului politic, gest provocat probabil din disperarea ca ii fuge pamantul de sub talpile murdare. Si a iesit de-acolo duhnind a mucegai, a sobolani si-a mort. Sa-l ierte Dumnezeu, eu unul n-as putea…

Viata bate filmul

 “Eeeeh, cum ti s-a parut, te-ai uitat sambata la ora aia idioata la TV sau te-au fentat si pe tine?”… Sacaitor ca un viespe incapatanat, amicul meu era curios sa-mi afle parerea despre prima (si deocamdata singura) “confruntare electorala serioasa”. Si devenise agasant, reamintindu-mi ca pe blog inca nu m-am exprimat – de parca s-ar fi abonat sa-si asume propriile-mi opinii.

Pai cum sa mi se para, mai Mihai?…A fost ca si cum s-ar fi intalnit un genetician cu un sculer-matriter, incercand sa injghebe un dialog incitant despre genomul uman. Primul (in ordine alfabetica, sic!) si-a vazut de treaba lui, in timp ce ultimul n-a reusit, in mod evident, sa-si depaseasca, sa zicem, conditia.

Ca poate pica-o geaca

Veniti, romani, spre marele pustiu, ca sa zbierati, in cor, sloganuri de partid…

Duminica, 15 noiembrie, la Sibiu e programata sa se desfasoare vizita de lucru a tovarasului marinel. Valtoare mare, agitatie in urbe si stalpi manjiti portocaliu, guristi sau corifei de tinichea, se-aduna “lumea buna” ca in zi de sarbatoare. Si pleaca arcele ticsite de ochi tampi, purtand IQ-uri demne de “recoarde”, spre Marele Popas zbarcit de fum de mici, din toate zarile vecine ca culoare.

Din Alba Iulia pleca-vor 17 autocare de mitingisti, duminica de dimineata pe racoare, din fata stadionului Cetate, cum scrie la gazeta oficioasa. E drept ca turma e mai mare decat a fost la ultimul meci de fotbal al Unirii, ca pan’ si badea Gheo din Cohorta s-a-nfipt vartos pe puntea-aglomerata. Si e frustrare mare-n sanul lui, sarmanul, ca soacra-sa din Fundu Mintii a prins o geaca, ce e drept, portocalie ca paloare si e acum mai fistichie ca o vampa stirba. Si ii surade cu o ciuda-n ochi perversa, si se topeste bietul Gheo pe picioare, strangand cu-obida-n degetele negre stindardul plasticat in graba mare.

Dar tot ce trebe e sa zbiere, cand da semnalul paznicul de staul, Ba-ses-cu sus si la mai mare, ca poate pica-o geaca, di-ntamplare. Si daca nu, sa-si umple matul, cel putin, golanul, si tot e un castig pe ziua asta. Iar soacra-sa sa-l pupe-n dos, stafida, ca n-o sa poa’ sa-nghita ea atata, cat va infuleca strungarul nostru-acuma. In fond, sunt rare clipele acestea, si-ar vrea sa-si stie burdihanul plin, si-ar pune pentru asta si stampila pe orice petec aducand a buletin.

Sunt multi ca Gheo-n tarisoara asta… Tu stii vreunul?

Penumbra suav se prelinge

“Pe mine sa nu ma iei cu maestre, sunt un actor si-atat, ce dracu!”

Din coltul gurii, cu privirea impietrita dezarmant sub borul palariei, Gheorghe Dinica rostogoleste replici, in sfarsit, la un pahar de vorbe cu Stefan Iordache. De-acum nu va mai fi bolnav decat de dor, de marile iubiri, de Oameni si de Teatru.

Uimiti, cu glasul gatuit de suparare si revolta, in fata unei scene adormite-n reflectoare tot mai pale, nepriceputi si calfe se aduna in tacere… ca sa planga.

Stiam ca se va termina asa, si ca plecarea e aproape, si totusi nu ne-am pregatit cum se cuvine pentru salutul de pe urma. Asa patim mereu, nu ne-nvatam ca se mai moare si   nu pricepem lectia amara.

Si-ntoarcem cu neliniste mirarea, cu fata la fereastra cea mai luminata, sa ne eliberam de temeri si neintelesuri. Tanjim, naivi, spre nemurirea de aici si nu-ncercam mirosul aspru al nemuririi de dincolo. Suntem fricosi si speriati ca nu lasam in urma mai nimic. Oameni marunti, maestre, te rog ne iarta si ne intelege!

Ma si-ntrebam, cum mai incapi, un om atat de mare, intr-o lume ce-a ajuns atat de mica…